Studioul din Iaşi al Televiziunii Române, în cadrul emisiunii "Lumina creştinului", duminică, 31 martie 2013, va transmite o ediţie despre semnificaţia Învierii Domnului şi despre bucuria de a avea un nou papă. Transmisia va putea fi urmărită începând cu ora 13.30, la TVR Iaşi şi va fi reluată luni, 1 aprilie 2013, la ora 16.00.
În prima ediţie a acestei emisiuni invitat este PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi; moderator: pr. Cornel Cadar.
Se intenţionează ca emisiunea "Lumina creştinului" să se transmită în ultima duminică din fiecare lună. Invitaţii vor încerca să facă puţină lumină în problemele şi frământările actuale, amintindu-şi mereu de Acela care a spus că este lumina lumii şi cine îl urmează pe el nu va umbla în întuneric.
* * *
O înregistrare a acestei emisiuni poate fi urmărită aici:
