Tineri din toate parohiile catolice din Iaşi au participat la procesiunea pe străzile oraşului şi la Liturghia dedicată lor, duminică, 25 martie 2018, la ora 17.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, iar PS Aurel Percă a rostit cuvântul de învăţătură. Au concelebrat mai mulţi preoţi de la Episcopie şi de la parohiile din Iaşi, fiind prezent şi pr. Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Tineretului. Printre credincioşii prezenţi în catedrală a fost prezent şi domnul Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

La Iaşi, tinerii, cu ramuri în mâini, au pornit duminică, 25 martie, în jurul orei 16.00 în procesiune de la Parohiile "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (cartierul Nicolina), "Sfântul Anton de Padova" (cartierul Dacia), Dancu, Tomeşti şi Valea Lupului către catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Împreună cu ei au venit preoţii din comunităţile respective. În acelaşi timp, în catedrală, la ora 16, tinerii şi credincioşii au participat la Calea sfintei cruci pentru viaţă.

În faţa catedralei îi aşteptau episcopii, preoţii şi credincioşii veniţi la celebrare. Liturghia a început la intrarea în catedrală, unde s-a citit evanghelia despre intrarea lui Isus în Ierusalim şi s-au sfinţit ramurile. A urmat apoi procesiunea spre altar. Aici tinerii au citit lecturile şi au participat şi la citirea patimii pe roluri, alături de un diacon.

PS Aurel Percă spunea în cadrul omiliei că "nici cea mai profundă şi frumoasă predică nu poate echivala profunzimea pe care evangheliile ne-o sugerează prin relatarea pătimirii Domnului. Procesul intentat împotriva lui Cristos şi condamnarea sa au marcat în mod ireversibil istoria omenirii. Procesele împotriva lui Socrate, Galilei sau Ioana d'Arc pălesc în faţa a ceea ce s-a întâmplat cu simulacrul de proces şi cu condamnarea lui Isus Cristos". Toate aceste lucruri ne vorbesc despre iubirea deplină şi perfectă a lui Dumnezeu faţă de om.

Reprezentanţi ai comunităţilor prezente au fost implicaţi în diferite momente ale sfintei Liturghii, fie la proclamarea lecturilor sau a Patimii Domnului, fie la recitarea rugăciunii credincioşilor.

Cântarea a fost susţinută de "Juvenes Ecclesiae", corul de tineri al catedralei, dirijat de Maximilian Husaru.

La final, PS Petru Gherghel a felicitat tinerii pentru mărturia lor de credinţă manifestată prin prezenţa la sărbătoarea Floriilor, încurajându-i să rămână aproape de Cristos, în fericirea adevărată care se găseşte în el. Săptămâna Mare stă în centrul credinţei noastre creştine şi suntem invitaţi să îl urmăm pe Cristos pentru a învia alături de el. Sfântul apostol Ioan, care a stat la picioarele crucii, este un model autentic de trăire a credinţei pentru toţi tinerii. După cum spune Sfântul părinte papa Francisc, "nu trebuie lăsat ca razele tinereţii să se stingă în întunericul acestui lumi".

* * *

Această zi dedicată tinerilor s-a născut din dorinţa sfântului papă Ioan Paul al II-lea. În Duminica Floriilor din anul 1984, în care s-a celebrat şi jubileul tinerilor, papa a accentuat faptul că Biserica îi are în atenţie într-un mod special pe tineri. În anul următor s-au adunat la Roma peste 300.000 de tineri. A fost începutul Zilei Mondiale a Tineretului, prima ediţie. De atunci şi până astăzi, în fiecare Duminică a Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului, iar la un interval de doi-trei ani s-au organizat întâlniri mondiale.

Ziua Tineretului la nivel diecezan va avea loc la 5 mai 2018, la Săbăoani.

Alin-Corneliu Sabău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:

- 25 martie: Iaşi: Duminica Floriilor şi Ziua Mondială a Tineretului. Foto: Adrian Cuba

- 25 martie: Iaşi: Duminica Floriilor şi Ziua Mondială a Tineretului

* * *

Înregistrarea video a Liturghiei:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

  • Comunicat de presă: Duminica Floriilor - Ziua Tineretului (25 martie)

  • PS Petru Gherghel: Scrisoarea pastorală "O floare rară pe meleagurile Moldovei. Veronica Antal în Anul Tineretului"

  • Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului 2018