PS Petru Gherghel, împreună cu PS Aurel Percă şi cu un grup de preoţi, au deschis noul an Liturgic şi pastoral în catedrala romana-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, duminică, 28 noiembrie 2010. Sfânta Liturghie a fost precedată de primirea icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Cacica.
Prima duminică din Advent înseamnă, pentru întreaga Biserică Romano-Catolică, Anul Nou. Adventul este perioada care ne pregăteşte pe noi, creştinii, pentru venirea pe pământ a Pruncului Isus. Este un timp de aşteptare, de post şi rugăciune, dar şi un timp în care avem ocazia să ne apropiem de Dumnezeu, un timp de a face lucruri bune pentru cei de lângă noi.
Anul acesta, prima duminică din Advent a marcat şi începutul unui nou an pastoral. Aşa cum s-a anunţat, duminică, 28 noiembrie, a avut loc deschiderea noului an pastoral dedicat familiei şi Căsătoriei creştine.
Liturghia de deschidere a fost celebrată de PS Petru Gherghel, însoţit fiind de PS Aurel Percă şi de un grup de preoţi. Înainte de începerea sfintei Liturghii a sosit icoana Sfintei Fecioare Maria de la Cacica. După ceremonia de primire s-a pornit în procesiune spre altar. Pr. Iosif Dorcu, parohul catedralei, a rostit un discurs de bun venit, manifestându-şi în acelaşi timp bucuria de a o avea în catedrală pe măicuţa noastră.
La predică, PS Petru a vorbit despre Sfânta Fecioară Maria şi despre sprijinul pe care îl găsim la ea. De asemenea, a amintit de devoţiunea pe care o avea papa Ioan Paul al II-lea faţă de Sfânta Fecioară Maria şi ne-a îndemnat ca şi noi să-i spunem, împreună cu papa, Totus tuus.
După celebrarea liturgică a urmat la ora 14.00 recitarea sfântului Rozariu. Cei prezenţi s-au rugat toate cele 20 de mistere (bucurie, lumină, durere şi slavă) simţindu-se, pentru aproximativ două ore, mai aproape de mama noastră cerească.
La ora 16.00 a urmat Liturghia tinerilor, animată fiind de corul Juvenes Ecclesiae. După Liturghie tinerii au continuat să rămână în preajma mamei lor cereşti. Ei au organizat o oră mariană, înălţând spre Maria rugăciuni şi cântări care exprimau preocupările lor, dar şi bucuria care îi cuprindea având în mijlocul lor icoana de la Cacica.
Trebuie menţionat faptul că după fiecare moment liturgic, celebrat în catedrala din Iaşi, creştinii îşi arătau respectul şi veneraţia pentru Maria. Ei se apropiau de icoană şi rosteau câteva rugăciuni, aducând la în faţa ei greutăţile şi bucuriile lor.
În zilele următoare rând pe rând au fost programate să vină în pelerinaj la catedrală celelalte parohii din Iaşi: Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (29 noiembrie), Parohia "Sfântul Anton" (30 noiembrie), Parohiile Tomeşti, Dancu şi Valea Lupului (1 decembrie), Parohia "Adormirea Maicii Domnului" (2 decembrie), persoanele consacrate de la mănăstirile din Iaşi (3 decembrie), seminariştii (4 decembrie). În program: Liturghii cu predici centrate pe misterul Mariei în familie, rozariul, rugăciuni şi cântece mariane, un recital "Ave Maria" al corurilor celor trei parohii din Iaşi - toate încheiate cu o procesiune cu icoana Maicii Domnului pe Bd. Ştefan cel Mare (sâmbătă, 4 decembrie, ora 19.00).
Claudiu Bulai
* * *
Deschiderea noului an pastoral cu Sfânta Fecioară Maria (textul PS Petru Gherghel)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
28 noiembrie: Iaşi: Deschiderea noului an liturgic şi pastoral
* * * 28 noiembrie: Iaşi: Deschiderea noului an liturgic şi pastoral (Foto: FOCUS)
* * *
