Iaşi: Comunitatea "Sfânta Tereza" în vizită la Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri

De aproape douăzeci de ani, membrii Asociaţiei "Sfântul Vincenţiu de Paul" şi credincioşii din comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi vizitează, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşti, bolnavii din Spitalul de Psihiatrie din satul Pădureni, comuna Grajduri. Motivul acestor vizite este pentru a purta o rază de speranţă şi iubire tuturor celor internaţi, a aduce o scânteie de lumină divină în inima celor tulburaţi de frământări închipuite sau de un trecut întunecat. La aceste vizite întotdeauna participă şi un preot care celebrează sfânta Liturghie şi, de asemenea, îi îngrijeşte spiritual pe pacienţii de confesiune catolică, prin spovadă şi împărtăşanie.

Anul acesta vizita a fost în ziua de 2 mai 2016, a doua zi de Paştele ortodox, pentru a sărbători bucuria Învierii Domnului împreună cu cei de confesiune ortodoxă.

Fiecare pacient a primit un pachet cu alimente, un mic semn concret al legăturii deosebite care s-a creat între credincioşii din parohia "Sfânta Tereza" şi cei internaţi. Fondurile necesare pentru această iniţiativă sunt obţinute în fiecare an în urma unei colecte speciale la care participă credincioşii din comunitate, conştienţi că astfel îndeplinesc îndemnul Mântuitorului nostru de a-l recunoaşte în cei bolnavi.

Le spunem tuturor celor care sunt îngrijiţi aici "Cristos a Înviat!" şi mulţumim tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a acestei acţiuni. Dumnezeu să-i binecuvânteze cu daruri spirituale şi materiale!

În anul acesta, declarat al milostivirii, Domnul să ne apropie tot mai mult de cei care au nevoie şi să-i ajutăm să treacă mai uşor peste problemele lor.

Francisc Huşanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 mai: Iaşi: Comunitatea "Sfânta Tereza" în vizită la Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri