Foto arhivă, 24 iunie 2021

În Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, şase tineri vor fi hirotoniţi întru Preoţie prin impunerea mâinilor PS Iosif Păuleţ, joi, 23 iunie 2022, la Liturghia de la ora 11.00. Celebrarea va fi transmisă de ERCIS FM şi preluată de Angelus TV.

După mai mulţi ani de formare umană, intelectuală şi spirituală, cei şase diaconi care au studiat la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi vor fi hirotoniţi preoţi pentru Dieceza de Iaşi. Un alt diacon care a studiat la acelaşi institut va fi hirotonit preot sâmbătă, 25 iunie, ora 10.30, în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, pentru Arhidieceza de Bucureşti.

Ca pregătire pentru acest moment important, la Mănăstirea carmelită din Lucani (Bacău), în perioada 15-21 iunie, cei şapte diaconi fac exerciţii spirituale, conduse de pr. Eduard Giurgi.

Liturghia de hirotonire, care va începe la ora 11.00, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", va fi prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi. Vor participa: PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcop emerit, formatori şi profesori de la Seminar, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mai mulţi credincioşi.

În seara precedentă hirotonirii lor întru Preoţie, miercuri, 22 iunie 2022, la ora 18.00, la Seminarul mare din Iaşi, candidaţii vor depune profesiunea solemnă de credinţă şi jurământul de fidelitate în capela Institutului Teologic, cu emoţia apropiatului moment al hirotonirii ca preoţi ai Bisericii Romano-Catolice.

Candidaţii la Preoţie:

  • Pentru Dieceza de Iaşi:

    1. Alexandru Albu din Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul" - Piatra Neamţ

    2. Mihai Chichiriţă din Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" - Buhonca

    3. Bogdan Enăşoae din Parohia "Trupul şi Sângele Domnului" - Gherăeşti

    4. Eusebiu-Iulian Relea din Parohia "Preasfânta Treime" - Butea

    5. Alexandru-Sergiu Robu din Parohia "Sfântul Mihail" - Săbăoani

    6. Octavian Sescu din Parohia "Sfântul Mihail" - Săbăoani.

  • Pentru Arhidieceza de Bucureşti (va fi hirotonit sâmbătă, 25 iunie, ora 10.30, la Bucureşti):

    1. Silviu-Marian Şaran din Parohia "Sfântul Nicolae" - Bacău

Vă invităm să îi susţinem cu rugăciunea noastră pe aceşti candidaţi la Sfânta Preoţie, ca bunul Dumnezeu să îi ţină statornici şi să le binecuvânteze paşii!

Pr. Adrian Blăjuţă