Duminică, 20 octombrie 2013, începând cu ora 19.30, în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, va avea loc un concert de orgă, susţinut de Alexandru Catău, student în anul IV la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.
Vor fi interpretate următoarele piese:
- J.S. Bach, Prelude et fugue in E dur BWV 552;
- R. Schumann, Träumerei (arr. A. Guilmant);
- C. Franck, Prelude, fugue et variation;
- A. Guilmant, Finale du premiere sonate en re mineur op. 42;
- L. Vierne, Carillon de Westminster,
- C.M. Widor, Toccata de la symphonie no. 5.
Intrarea este liberă.
Transmisiunea video va putea fi urmărită la adresa http://www.ercis.ro/video (alegând transmisiunea din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină").
Câteva date despre interpret
Alexandru Catău s-a născut la 14 mai 1991, în Bacău. A început studiul pianului la vârsta de 10 ani, la Şcoala de Arte din Bacău, urmând mai departe Liceul de Artă "George Apostu", pe care l-a absolvit în anul 2009. În prezent este student în anul IV la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, secţia orgă, la clasa prof. dr. univ. Ursula Philippi şi a conf. dr. Maria Abrudan. A sustinut recitaluri de orgă în cadrul Academiei de Muzică la Bacău, Piatra Neamţ, Cluj, Sighişoara, Reşiţa, Sibiu, Bucureşti. În anul 2008 a participat la cursuri de masterclass la Timişoara, iar în anul 2009 a participat la cursuri de interpretare a muzicii baroce "La Stravaganza" în Cluj-Napoca. De asemenea, anul acesta a susţinut un concert alături de Filarmonica "Mihail Jora" din Bacău, cu rol de solist, interpretând Simfonia pentru orgă şi orchestră în re minor op. 42, de Alexandre Guilmant.
A participat la cursuri de masterclass la Belgrad unde i-a avut ca profesori pe Olivier Latry, Dalibor Miklavčič, Shin-Young Lee, Marko Petricic; la Cluj Napoca, pe organistul Pavel Kohut, Martin Schmeding, iar la Leipzig, pe organistul Olivier Latry.
În calitate de dirijor, anul trecut a susţinut două concerte cu orchestra Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", din Cluj, interpretând lucrări de J.S. Bach, G.F. Handel, W.A. Mozart, precum şi aranjamente muzicale proprii.
Despre lucrările care vor fi interpretate
Prelude et fugue in Es dur BWV 552 deschide volumul "Clavierübung III" (1739) cu un preludiu, având trei teme contrastante, care reprezintă, în opinia marilor muzicologi, trilogia divină, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, idee prezentă şi în fugă cu trei subiecte distincte, dar care, în final, se îmbină între ele. Efectul muzical este de aşa natură încât să putem identifica intenţia lui Bach de a portretiza destinul lui Isus ca Fiu al Omului, realizat prin modulaţii la tonalităţi minore îndepărtate. Fiecare temă din preludiu este strâns legată de cealaltă, iar succesiunea acestor teme este prezentată sub forma unei ritornello AB AC AB CA, idee inspirată din stilul concertant italian. Tripla fugă completează acest edificiu grandios, iar J.S. Bach aduce, cu această lucrare, o glorificare a perfecţiunii lui Dumnezeu.
Traumerei, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Robert Schumann, aparţine albumului Kinderszenen, compus în anul 1838, în original pentru pian, în care aduce reminiscenţe ale copilăriei sale. Alexandre Guilmant realizează o transcripţie pentru orgă, oferind lucrării alte posibilităţi interpretative prin gama variată de registre a orgii.
Prelude, Fugue et variation, scrisă între anii 1860-1862, a fost dedicată de Cesar Franck prietenului său, Camille Saint Saens. Lucrarea este elaborată în formele specifice perioadei barocului: Preludiul constă într-o melodie pastorală, cântată cu un registru de oboi; fuga reprezintă dezvoltarea contrapunctică a lucrării, iar variaţiunea este construită pe tema preludiului, caracterizată printr-un mers fluid de arpegii şi polifonie latentă, care, în final, se dizolvă într-o sonoritate lăuntrică.
Finale du premiere sonate en re mineu a fost compusă în anul 1874, apărută şi în varianta "Symphonie pour orgue et orchestre", de Alexandre Guilmant. Compozitorul aduce noi sonorităţi, odată cu noul concept de orgă simfonică adus de marele constructor francez Aristide Cavaille-Coll. Cea de-a treia parte din Sonata în re minor aduce discursul muzical la o intensitate maximă, realizată printr-un mers continuu de şaisprezecimi, asemănător unei toccate franceze. Finalul este un pur simfonic, unde grandiosul, ca şi categorie estetică, domină construcţia monumentală a lucrării.
Carillon de Westminste, de Louis Viene, ascunde în spatele lucrării o geneză cu totul interesantă, bazată pe tema clopotelor de la Westminster din Londra care sunau pe notele:fa #, mi, re, la. Acest material sonor i-a fost îndeajuns geniului pentru a crea o lucrare apoteotică, construită pe un crescendo aproape imperceptibil cu alternanţa temei dintr-o voce în alta. Ideea de "carillon" (clopote) este prezentă mereu în acompaniament prin motivul ritmic dactil. Finalul aduce culminaţia temei, într-o sonoritate masivă a orgii, cu mult suspans şi limbaj armonic elaborat.
Toccata de la symphonie no. 5 reprezintă una dintre cele mai faimoase lucrări din toate perioadele stilistice, care încheie Simfonia nr. 5 în fa minor, op. 42, pentru orgă solo. Ea a servit ca model de toccată franceză pentru toţi compozitorii contemporani cu C.M. Widor (Boelmann, Gigout etc.), cât şi pentru continuatorii şcolii franceze din secolul al XX-lea (Charles Tournemire, Marcel Dupre, Maurice Durufle, Pierre Cochereau).
Pr. Cristian Bîrnat
