Sâmbătă, 11 decembrie 2021, a avut loc la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi întrunirea unor membri şi simpatizanţi ai Operei Sfintei Fecioare Maria, cu ocazia împlinirii a 78 ani de la Da-ul Chiarei Lubich în slujirea lui Isus şi a carismei unităţii.
Programul a început cu Sfânta Liturghie celebrată de episcopul Iosif Păuleţ, episcopul emerit Petru Gherghel împreună părintele rector Ştefan Lupu, Monseniorul Benone Farcaş şi ceilalţi preoţi prezenţi la întâlnire. În cadrul omiliei, Monseniorul Benone Farcaş ne-a făcut o incursiune în viaţa Chiarei Lubich, evidenţiind importanţa Da-ului spus de ea lui Dumnezeu, provocările pe care le-a avut de depăşit şi noutatea carismei pe care a adus-o în Biserică la acea vreme.
Atât episcopul Iosif Păuleţ, cât şi episcopului emerit Petru Gherghel ne-au încurajat să mergem pe urmele Chiarei şi să îi spunem şi noi mereu Da lui Dumnezeu.
Dat fiind faptul că suntem în perioada Adventului şi se apropie cu paşi repezi sărbătoarea Naşterii Domnului, am profitat de prezenţa Preasfinţiţilor pentru a-i colinda şi a le ura prin cânt sărbători frumoase şi An Nou mai bun.
După ce ne-am întâlnit cu Isus în Euharistie şi în păstorii noştri, am continuat să-l întâlnim în fratele nostru şi între noi.
Ca de fiecare dată, întâlnirile de comunităţi locale ale Operei Mariei includ participanţi din diferite parohii ale diecezei, persoane de diferite categorii de vârstă, diferite vocaţii ale Operei, dar în această întâlnire din apropierea Crăciunului am devenit cu toţii copii şi a fost dată întâietate copiilor. Astfel că programul a continuat cu prezentarea unei meditaţii despre Naşterea Domnului pentru copii şi proiectul pe care îl desfăşoară aceştia (gen 4 - copii cu vârsta între 4 şi 8 ani din Opera Mariei) cu ocazia Crăciunului prin oferirea unui pruncuşor confecţionat de către ei din ipsos şi strângere de fonduri pentru copiii săraci. Ei au împărţit celor prezenţi câte un pruncuşor şi o meditaţie a Chiarei Lubich: L-au dat afară pe Isus. A urmat ca de fiecare dată o serie de mărturii despre cum este aşteptat Isus în viaţa personală, în familii, în comunităţi. Programul a continuat cu meditarea Cuvântului Vieţii din luna decembrie: "Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!" (Lc 1,45) şi o altă serie de mărturii ale celor prezenţi. A fost organizată o tombolă cu darurile aduse de fiecare, iar banii strânşi au fost oferiţi unei familii în nevoie, astfel că am trăit bucuria de a dărui şi de a primi, constatând încă o dată că punerea în comun a bunurilor noastre, din puţinul nostru, poate însemna mult pentru cineva.
Mulţumim episcopilor pentru prezenţă şi încurajare. Mulţumim Monseniorului Benone Farcaş pentru cuvântul de învăţătură şi preoţilor prezenţi pentru mărturia dată. Mulţumim responsabililor institutului pentru găzduirea acestui eveniment şi tuturor celor care au colaborat la pregătirea acestei sărbători.
Domnul să ne ajute şi pe noi să spunem Da-ul nostru, asemenea Chiarei, pentru reînnoirea comunităţilor din care facem parte şi pentru binele întregii Biserici.
Iuliana Petruţ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 decembrie: Iaşi: Aniversarea Da-ului Chiarei Lubich
