Huşi-Corni: "Peregrinatio Mariae"

Zilele de 6, 7, 8 si 9 septembrie 2012 au reprezentat pentru comunitatea parohială Huşi-Corni o perioadă încărcată de frumuseţe şi bucurie spirituală, sărbătorindu-se trei mari evenimente: sfintele misiuni ţinute de pr. prof. dr. univ. Iosif Bisoc, sosirea icoanei sfintei Fecioare Maria de la Cacica, hramul bisericii ("Naşterea Sfintei Fecioare Maria"), edificiu recondiţionat în timpul mandatului părintelui Benone Butacu, jr.

În ziua de 6 septembrie 2012, în jurul orei 10, icoana miraculoasă de la Cacica a fost întâmpinată de aplauzele pline de entuziasmul tuturor celor prezenţi. Preţioasa amintire a prezenţei Mamei cereşti a fost aşezată în centrul bisericii, în dreptul sfântului altar, pentru a putea fi vizitată de-a lungul celor trei zile.

Credincioşii au beneficiat de rara oportunitate de a participa la sfintele misiuni, reflecţiile (predicile) fiind susţinute de două ori pe zi, inclusiv la slujba celebrată în ziua hramului.

Pr. prof. dr. univ. Iosif Bisoc a abordat în mod special tema familiei creştine în raport cu Dumnezeu, subliniind implicit şi faptul că Dieceza de Iaşi dedică anul în curs familiei creştine şi revenirii ei la semnificaţia trăirii în iubire, credinţă şi pace.

Au fost evidenţiate toate problemele întâmpinate de familii în tumultul societăţii de azi, o societate a vitezei, a superficialului, a dualismului uman, a pseudo-creştinismului, a ignoranţei şi decăderii sufleteşti; o lume în care primează logica omului fără Dumnezeu şi refuzul maternităţii. S-a dat un semnal de alarmă în ceea ce priveşte recurgerea la avort ca soluţie de organizare a familiei, fapt care nu face decât să schimonosească frumuseţea maternă şi să împiedice împlinirea sufletească a soţilor.

De asemenea, educaţia copiilor lasă de dorit în cele mai multe cazuri şi oferindu-le totul de-a gata, nu vom putea niciodată să-i ajutăm să devină oameni cu respect faţă de cei ce i-au născut şi s-au dedicat creşterii lor. Doar prin intermediul propriului exemplu îi putem îndruma spre recunoştinţă şi dorinţa de a face bine în jurul lor, copiii reprezentând viitorul nostru şi al Bisericii.

Nu există reţeta standard pentru fericirea familiei. Totuşi în obscuritatea singurătăţii în doi şi a neîmplinirii sufleteşti care împresoară atâtea familii, există acea speranţă pe care omul o poate regăsi înlăuntrul său, care să-l facă să-şi ridice familia la rangul demnităţii chemării sale, la rangul de familie "vie" şi completă, căci depinde de fiecare dintre noi modul în care ne construim familia. Unde este Dumnezeu, acolo este iubire. Acceptându-l pe Dumnezeu în viaţa şi familia noastră, vom conlucra cu el la planul mântuirii, ajungând la menirea sfântă a familiei creştine.

În toate aceste zile, biserica a adăpostit un imens număr de credincioşi veniţi nu doar din comunitatea din Corni, ci şi din împrejurimi, unii din ei fiind chiar de alte confesiuni.

Slujba de celebrare a hramului a avut loc la 8 septembrie 2012, la ora 18.00, fiind prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, alături de care a fost prezent un număr impresionant de preoţi. Această zi plină de har s-a încheiat cu procesiunea însoţită de rugăciuni şi cântări către sfânta Fecioară. Credincioşii cu lumânările aprinse în mână au parcurs în linişte împreună cu icoana miraculoasă de la Cacica, drumul spre crucea Răstignitului aflată la marginea oraşului, loc unde Preasfinţia sa a intonat împreună cu cei prezenţi rugăciunea Îngerul Domnului. Liturghia din 9 septembrie de la ora 11.00 a încheiat şirul acestor zile binecuvântate care i-au apropiat pe cei din comunitatea parohială Huşi-Corni şi nu numai, de Dumnezeu.

Suntem profund onoraţi că Fecioara Maria şi-a aplecat privirea şi spre noi şi ne-a încununat cu harurile Sale. Prezenţa sfintei icoane de la Cacica ne-a amintit de îndurarea divină, de faptul că Dumnezeu nu-i uită pe cei ce aleargă la el şi o implorăm în continuare pe sfânta Fecioară să mijlocească pentru toate familiile creştine.

Irina-Adriana Turcanu,
Iuliana-Sorina Biru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6-9 septembrie: Huşi-Corni: "Peregrinatio Mariae"