Miercuri, 26 iunie 2024, Parohia Romano-Catolică "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Hălăuceşti (IS) a fost gazda întâlnirii ministranţilor din parohiile păstorite de fraţii franciscani conventuali, Provincia "Sfântul Iosif" din România.
După primirea celor aproximativ 170 de participanţi, ministranţii însoţiţi de preoţi, surori şi de tineri animatori, activităţile au început la ora 9.30 cu salutul părintelui paroh Daniel Lucaci, care a făcut o scurtă expunere istorică în care au fost precizate informaţii referitoare la localitatea Hălăuceşti, la biserica şi şcoala din sat (în trecut primul seminar franciscan) cât şi despre situaţia actuală a acestei comunităţi parohiale.
După aceasta a urmat prezentarea fiecărui grup de ministranţi printr-un scurt moment artistic, original şi bine pregătit. Cateheza ce s-a desfăşurat în biserică a fost susţinută cu mult entuziasm de părintele Cristian Aiojoaei şi a avut ca temă Rolul ministrantului în Biserică, familia lui Dumnezeu. Vorbind despre misiunea preţioasă, nobilă şi specială pe care ministranţii o au în calitate de slujitori ai lui Isus şi ai Bisericii, a readus în atenţia celor prezenţi calităţile necesare care trebuie să-i caracterizeze pe ministranţi şi pe care trebuie să le pună în la dispoziţia lui Dumnezeu şi a semenilor: bucuria, atenţia, curajul, disponibilitatea, răbdarea, perseverenţa, precizia, punctualitatea. Micilor slujitori ai altarului le-a fost reamintit faptul că modelul ideal al ministrantului este Sfântul Dominic de Savio.
După o bine-meritată pauză, când participanţii au primit dulciuri, suc şi apă prin care şi-au recăpătat forţele, la ora 11.30 a urmat pregătirea cântecelor pentru Sfânta Liturghie, pe durata căreia mai mulţi preoţi au fost disponibili pentru spovezi.
Celebrarea euharistică, momentul central al zilei, a început la ora 12.00 şi a fost prezidată de către părintele Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Provinciei Franciscane Conventuale "Sfântul Iosif" din România. În cadrul omiliei, părintele Cristian Aiojoaei, lăsându-se inspirat de lecturile sfinte, în continuitate cu tematica catehezei de dimineaţă, i-a îndemnat pe copiii şi adolescenţii ministranţi să se asemne pomului bun care face fructe bune. Slujirea la altar este un dar şi o responsabilitate pe care Biserica şi Dumnezeu o încredinţează câtorva dintre fiii săi: ministranţilor.
În cea de-a doua parte a zilei, după prânz şi după un timp de destindere şi de bansuri, cei prezenţi s-au putut bucura de diferite jocuri tip olimpiadă şi de competiţii sportive, precum fotbal şi volei. La ora 17.00 a avut loc premierea câştigătorilor, înmânarea fiecărui participant a unei frumoase brăţări cu semnul Tau, urmate fiind de binecuvântarea finală şi de încheiere.
Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru acest timp frumos, de voie bună, de har şi de comuniune. Mulţumim Provinciei, părintelui paroh, celorlalţi confraţi preoţi ce păstoresc comunitatea parohială din Hălăuceşti cât şi însoţitori ai grupurilor de ministranţi, comunităţii Surorilor Franciscane Misionare de Assisi şi tinerilor animatori care şi-au adus contribuţia lor preţioasă în buna desfăşurare a acestui eveniment.
Tuturor, pace şi bine!
Pr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
26 iunie: Hălăuceşti: Întâlnirea ministranţilor din parohiile păstorite de franciscanii conventuali
