"Iubiţi-vă cu adevărat şi înnoiţi-vă în sfinţenie pentru ca lumea să creadă" (Ef 4,32; Rom 12,10; In 15,34-35) - sub acest moto se desfăşoară, în comunitatea "Sf. Rita" Hălăuceşti, jud. Iaşi, în perioada 12-21 iunie 2007, Cel de-al III-lea Capitul al Viceprovinciei "Sf. Francisc de Assisi" din România a Surorilor Franciscane Misionare de Assisi. Participă 37 de surori capitulare.

Capitul viceprovincial este chemat să trateze modul de animare a vieţii şi activităţii viceprovinciei, să aleagă superioara viceprovinciei şi consiliul său care vor conduce viceprovincia în următorii patru ani (cf. Const. 189,1). Acest moment este de o însemnătate deosebită în viaţa tuturor surorilor franciscane.

Viceprovincia noastră numără în prezent 104 surori dintre care 83 cu voturi perpetue, iar 21 cu voturi temporare, 6 novice şi 3 prepostulante. Aşa cum afirmă sr. Carmelina Russo, vicara generală, delegată pentru a prezida capitul în numele superioarei generale, sr. Aureliana Compostella, provincia este numeroasă şi plină de vitalitate. Surorile viceprovinciei prezente şi în diverse misiuni: Italia, SUA, Rusia, Rep. Moldova, caută să-l urmeze pe Cristos sărac şi răstignit, în minoritate şi simplitate, după exemplul sfântului Francisc de Assisi, slujind pe cei săraci cu bucuria caracteristică vieţii franciscane.

Lucrările capitulare, precedate de două zile de reculegere, au analizat situaţia reală a viceprovinciei cu frumuseţea şi umbrele ei, în cele trei dimensiuni specifice vieţii noastre franciscane: viaţa de rugăciune, viaţa fraternă şi viaţa de apostolat.

După verificarea quadrieniului încheiat, în zilele de 16-17 iunie, surorile capitulare au ales noua superioară a viceprovinciei şi consiliul:

  • Sr. Iacinta Roca - superioara provincială

  • Sr. Agneza Fartadi - vicara provincială

  • Sr. Monica Roca - secretara provincială

  • Sr. Veronica Balint - consilieră şi econoamă provincială

  • Sr. Bernaveta Ciobanu - consilieră provincială.

Cu recunoştinţă pentru disponibilitatea acestor surori de a lua jugul Domnului asupra lor în această delicată şi grea misiune, le încredinţăm viaţa şi drumul viceprovinciei pentru viitorii patru ani, cerând bunului Dumnezeu să conducă inima şi mintea lor pentru a putea însoţi şi călăuzi surorile viceprovinciei în drumul comun de slujire şi sfinţenie.

În zilele de 18-21 iunie lucrările capitulare continuă cu analiza şi dezbaterea proiectelor pentru programarea viitorului quadrieniu.

Sr. Iacinta Roca, noua provincială, consideră motoul acestui capitul ca fiind deviza de lucru pentru mandatul ei atât pentru sine, cât şi pentru viceprovincie: "Înnoirea adevărată pleacă din interiorul fiecăreia. Dacă noi vom şti să lucrăm, înainte de toate cu noi înşine, iubindu-ne cu adevărat, vom putea să ne iubim între noi cu dragoste vie şi profundă, păşind împreună pe drumul sfinţeniei. Este semnul prin care lumea va putea crede. Aceasta o doresc pentru mine şi pentru fiecare soră în parte, pe care Dumnezeu mi-a încredinţat-o prin această misiune".

Esenţialul vieţii noastre religioase este urmarea lui Cristos, însă pentru noi, ca şi franciscane, este o urmare "în şnur", adică mână de mână cu surorile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. Această unitate cerem Domnului pentru ca viaţa noastră să fie semnul iubirii şi al bucuriei Sale în lume.

Pace şi bine!

Sr. Regina,
secretara capitului viceprovincial