Glodeni şi Râşcani (MD): Sfinţiri de biserici la jubileul a 10 ani de la înfiinţarea Diecezei de Chişinău

Ceremoniile prilejuite de aniversarea a zece ani de la ridicarea Administraturii Apostolice de Moldova la rang de dieceză (în anul 2001), au continuat vineri, 28 octombrie 2011, şi sâmbătă, 29 octombrie 2011, prin sfinţirea noilor biserici din Glodeni şi Râşcani, a căror construcţie a început simultan în anul 2007.

Sfintele Liturghii de consacrare au fost săvârşite de Mons. Iby Paul, episcop emerit de Eisenstadt (Austria), la Glodeni, şi Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, la Râşcani, alături de Mons. Anton Coşa, episcopul locului, Mons. Christoph Hegge, episcop auxiliar de Münster. Faptul că toate cele trei sfinte Liturghii consacratoare au fost săvârşite de aceşti episcopi prieteni ai Diecezei de Chişinău a fost o mare bucurie a episcopului de Chişinău, PS Anton, în dorinţa de a face mai vizibilă unicitatea Bisericii Universale în inima credincioşilor noştri moldoveni.

La Glodeni, sfânta Liturghie a început seara la ora 17.00, iar biserica arhiplină, chiar înainte de începerea celebrării, l-a făcut pe episcopul predicator, Mons. Hegge, să-i şoptească Mons. Anton: "Preasfinţite, aţi construit biserica prea mică!"

Oaspeţii au fost întâmpinaţi de pr. Antonio Popescu, administrator parohial, şi de surorile franciscane care activează în această parohie. Au participat preoţi şi persoane consacrate care activează în Dieceza de Chişinău, alţi preoţi oaspeţi, pelerini din alte parohii. Au fost prezente şi autorităţile locale în persoana preşedintelui raionului Glodeni şi al primarului oraşului.

În predica sa, Preasfinţitul Hegge, definind bucuria ca primul fruct al rugăciunii, accentua faptul că sărbătoare ne invită să trăim o bucurie sfântă, ca rod al rugăciunii comune, in prezenţa lui Dumnezeu. "Bernard de Clarveaux, spunea: "«Plus ardere quam lucere» (E mai bine ca inima să ardă din iubire faţă de Dumnezeu, decât să strălucim în afară în perfecţiune). Oare comunitatea din Glodeni simte aceasta bucurie sfântă?" îi întreba predicatorul pe credincioşii prezenţi. Noi toţi suntem un templu viu al lui Dumnezeu, plin de Duhul Sfânt, şi astfel mântuirea devine ceva vizibil, concret şi tangibil, poate fi atinsă cu mâna de noi, prin Isus înviat, prezent în mijlocul nostru, a mai adăugat episcopul Hegge.

La sfârşitul sfintei Liturghii a fost sfinţit şi complexul parohial unde se află şi casa surorilor franciscane care deja se vor putea muta în ea.

Acest proiect binecuvântat a fost posibil prin susţinerea primită din partea Renovabis, Kirche in Not, Dieceza de Münster şi Arhidieceza de Koln, Pro Europa, Rinnovamento nello Spirito Santo, organizaţii care au primit o mulţumire cordială din partea episcopului Coşa la sfârşitul celebrării.

Sâmbătă, 29 octombrie, triduum-ul aniversar a continuat la Râşcani cu celebrarea sfinţirii bisericii şi binecuvântarea conventului fraţilor franciscani. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Mons. Aurel Percă, episcop de Iaşi, alături de ceilalţi episcopi, preoţi şi fraţi franciscani veniţi fie din Provincia din România, fie din Italia, din Provincia de Toscana, împreună cu cei doi provinciali, fr. Cătălin Emilian şi fr. Nicola Scarlatino, şi parohul locului, pr. Damian Alucăcesei.

Episcopul Hegge, predicatorul jubileului, a reamintit credincioşilor în predica sa că prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului său aduce cu sine o experienţă mistică: aceea că poporul se simte ca o familie adunată în jurul său. Dumnezeu nu vrea să locuiască numai într-un templu, dar în inimile oamenilor, a continuat episcopul, exemplificând cu vieţile devotate şi arzând de iubirea lui Dumnezeu, ale sfinţilor Francisc, Clara şi Faustina Kowalska.

La final, episcopul Hegge şi-a împărtăşit asistenţei un moment particular din viaţa sa, atunci când la vârsta de 25 de ani, ascultând versetul din Rom 8,14: "Toţi care se lasă conduşi de Duhul Sfânt sunt fiii lui Dumnezeu", a înţeles adevărata semnificaţie pe care trebuie să o aibă itinerarul propriu de credinţă, aceea de "adevărat fiu al lui Dumnezeu, chemat la libertatea fiilor lui Dumnezeu, fiind condus mereu de Duhul Sfânt".

Construirea noii biserici din oraşul Râşcani a fost posibilă prin susţinerea Fundaţiei "Divina Îndurare" din Irlanda, şi a preşedintelui său, dl. Val Conlon, iar conventul fraţilor prin contribuţia Provinciei de Toscana (Italia). De fapt, la sfârşitul sfintei Liturghii, dl. Alin (secretarul fundaţiei irlandeze, şi fr. Nicola Scarlatino, provincialul de Toscana al Ordinului Franciscan, au exprimat mesaje de mulţumire şi încurajare.

Jubileul a 10 ani al Diecezei de Chişinău, marcat prin consacrarea a trei noi biserici construite în ultima perioadă în Ungheni (27 octombrie), Glodeni (28 octombrie) şi Râşcani (29 octombrie), a constituit un moment de referinţă în viaţa Bisericii moldoveneşti, iar celebrările consacratoare la care am participat cu toţii, episcopi, preoţi, credincioşi catolici sau de alte confesiuni, ne-au întărit pe toţi în convingerea că Duhul Sfânt este o prezenţă dătătoare de viaţă harică pentru poporul lui Dumnezeu, mai ales când acesta doreşte să-şi îndeplinească chemarea sa misionară.

Binecuvântat să fie Dumnezeu în lăcaşurile sale sfinte!

Adaptare de Ovidiu Bişog
după www.catolicmold.md

* * *

Ungheni (MD): Sfinţirea bisericii la jubileul a 10 ani de la ridicarea Administraturii Apostolice de Chişinău la rang de dieceză