La Mănăstirea Surorilor borromite din Gioseni, în perioada 7-9 octombrie, a avut loc Consiliul diecezan al Acţiunii Catolice, care a reunit aproximativ 20 de persoane, reprezentanţi ai comitetului director, ai consiliilor zonale şi de sector, alături de asistentul spiritual general al asociaţiei, pr. Felix Roca.
Scopurile acestei întâlniri au fost următoarele: analiza vieţii asociative pe anul 2004-2005, identificarea priorităţilor asociative, în vederea realizării proiectului-program pentru următorul an asociativ şi promovarea cunoaşterii între membrii consiliului diecezan.
Întâlnirea a debutat vineri seara, cu o sfântă Liturghie, urmată de momente de cunoaştere şi comuniune între membrii consiliului diecezan.
Analiza vieţii asociative a anului în curs a stat în centrul discuţiilor de sâmbătă dimineaţa. Preşedintele diecezan a prezentat bilanţul diecezan, după care fiecare responsabil de zonă şi de sector a vorbit despre aspectele pozitive şi dificultăţile pe care le-au întâmpinat membrii AC în acest an asociativ, în desfăşurarea activităţilor.
În după-amiaza aceleiaşi zile s-a lucrat pentru identificarea priorităţilor pentru următorul an asociativ. Având ca punct de plecare materialul concluziilor de la campusul diecezan desfăşurat în vară la Gioseni, discuţiile din cadrul consiliului s-au axat pe trasarea unor linii directoare pentru întocmirea proiectului de activităţi, care va fi elaborat şi adoptat de către membrii AC în cadrul Adunării generale.
Despre Adunarea generală de la Pralea, care se va desfăşura în perioada 21-23 octombrie, s-a vorbit în ziua de duminică. S-au stabilit responsabilităţile şi alte date organizatorice pe care aceasta le presupune.
Pe parcursul celor trei zile ale desfăşurării consiliului diecezan, au avut loc şi momente spirituale profunde. Orice activitate începea şi se termina în rugăciune, iar sfânta Liturghie reprezenta centrul şi apogeul lucrărilor noastre.
Anca Lucaci
