A sosit vacanţa! După un an lung de şcoală cu emoţiile şi problemele inerente vieţii de fiecare zi am aşteptat cu nerăbdare campusul "Vara împreuna - 2010". În perioada 1-5 iulie 2010, a avut loc în Parohia "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Gioseni, Bacău, un program de formare umană şi creştină pentru prietenii lui Isus, copiii.
Ajutaţi de două surori de la mănăstirea "Sfânta Agnes" din Bucureşti - sr. Brigitta Fistoş şi sr. Vianneya - şi un grup de animatori din Acţiunea Catolică şi alţi 15 tineri din comunitatea noastră, coordonaţi de părintele vicar Lucian Adam, sprijiniţi de părintele paroh Mihai Simon, am desfăşurat acest program, la care au participat aproximativ 230 de copii între clasa I şi a VIII-a. Tema campusului de anul acesta a constituit-o dialogul lui Isus cu femeia samaritană. "Dacă tu ai cunoaşte darul lui Dumnezeu" (In 4,1-30).
În fiecare dintre noi există o dorinţă arzătoare după acela care dăruieşte apa vieţii. Trăim ca nişte fiinţe care caută ceva mai mult decât oamenii de rând...
Suntem mereu pe drum în căutarea unei comori care necesită timp şi multă jertfă. Dorim totodată să descoperim această comoară cât mai repede posibil. Cred că acest fel de căutare l-am putea numi "setea după ceva anume". Iar în cazul nostru, aşa cum ne-a ajutat tema propusă, am putea să spunem că am descoperit în aceste zile darul lui Dumnezeu, Cristos.
Am încercat să luăm textul biblic să-l analizăm, să-l medităm şi să-l comparăm cu viaţa noastră de fiecare zi. La sfârşit am înţeles că lui Cristos îi este sete de setea noastră, de a ne întâlni cu el.
Chiar dacă vremea a fost neprietenoasă cu noi, am trăit momente deosebite, ne-am simţit minunat şi acest lucru a fost dovedit de fiecare grup in parte, care la sfârşitul campusului a reuşit să redea ceea ce a trăit în aceste zile, fie printr-o mica scenetă, cântec, rugăciune, desen, poezie etc.
Regretăm - au mărturisit copiii - că s-au scurs prea repede aceste zile frumoase, dar sperăm ca şi anul viitor să ne simţim la fel de bine la "Vara împreună".
Sr. Brigitta Fistoş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1-5 iulie: Gioseni: Campus "Vara împreună"
