Vineri, 12 iulie 2024, satul Galbeni, cu pelerinii care i-au călcat pragul, avându-l alături pe PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, a fost gazda unui eveniment deosebit de emoţionant şi semnificativ: comemorarea a 38 de ani de la trecerea la Domnul a doctorului preot Martin Benedict, declarat venerabil pe 17 decembrie 2022, de către Papa Francisc.
Timp de o săptămână (6-13 iulie 2024), satul Galbeni, din comuna Nicolae Bălcescu, jud. Bacău, a fost sediul "Reşedinţei internaţionale de artă Martin Benedict". La acest eveniment au participat opt artişti din Italia (Pippo Altomare, Michele D'Amico, Federica Ricca şi Gaetano Zampogna), Slovenia (Barbara Kastelec), Ungaria (Hajnal Papp) şi România (Nicoleta Cristina Cărare şi Radu Prisecaru), unde trecutul şi prezentul s-au întâlnit prin intermediul artei şi al oamenilor dedicaţi păstrării şi amintirii memoriei Venerabilului dr. pr. Martin Benedict.
Pentru satul Galbeni a fost o mare onoare să facă parte dintr-o astfel de iniţiativă care aduce împreună oameni din diverse colţuri ale lumii, uniţi prin respectul şi aprecierea consăteanului lor drag Martin Benedict.
Momentul comemorativ a început dis-de-dimineaţă, la ora 6.30, cu un moment de rugăciune, la mormântul dr. pr. Martin Benedict, mormânt ce se află în Cimitirul "Sfântul Gheorghe" din localitate.
După "o lecţie de pictură pentru toate vârstele" care a avut loc la ora 10.15, la casa memorială Martin Benedict, la ora 18.00 a avut loc momentul central al comemorării, Sfânta Liturghie solemnă, prezidată de episcopul Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ.
În cuvântul de învăţătură pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România, plecând de la primul patron al bisericii (Sfântul Gheorghe) pe când a fost botezat, cât şi de la actualul (Sfântul Iosif Muncitorul), în timpul căruia a fost înmormântat, ne-a ajutat să înţelegem şi mai bine personalitatea medicului preot Martin Benedict. De asemenea, plecând de la faptul că a fost recunoscut venerabil de către Biserică în anul 2022, ne-a reamintit că putem alerga cu încredere la mijlocirea lui, pentru a dobândi har şi binecuvântare de la bunul Dumnezeu.
După Liturghie, am pornit în procesiune spre casa venerabilului Martin Benedict, unde au avut loc trei momente importante: dezvelirea şi binecuvântarea picturii murale "Declinarea sfinţeniei"; dezvelirea şi binecuvântarea "Clopotului tămăduirii" şi vernisajul şi binecuvântarea picturilor realizate de artiştii Reşedinţei Internaţionale de Artă "Martin Benedict".
Participanţii la eveniment au avut ocazia de a se conecta cu o parte din istoria venerabilului Martin Benedict printr-o experienţă culturală unică. Arta a fost mijlocul prin care amintirea doctorului preot Martin Benedict a fost readusă la viaţă, fiecare pictură fiind o mărturie a influenţei sale continue asupra comunităţii.
Artiştii au reuşit să surprindă prin lucrările lor nu doar peisajele pitoreşti ale satului Galbeni, ci şi momente importante din viaţa venerabilului Martin Benedict, reflectându-i dedicarea şi dragostea pentru comunitatea sa. Prin aceste opere, evenimentul a devenit o punte între trecut şi prezent, oferind o perspectivă vizuală asupra unei vieţi pline de devotament, credinţă şi virtuţi, mai ales cea a prudenţei, din care izvorăsc toate celelalte, aşa cum ne-a explicat şi părintele predicator Damian-Gheoghe Pătraşcu. Totodată le mulţumim din inimă acestor artişti care au reuşit să transforme casa memorială a venerabilului Martin Benedict într-o adevărată galerie de artă.
Acest eveniment religios şi cultural, organizat de Ordinul Fraţilor Franciscani Minori Conventuali din România (prin pr. Silvestro Bejan, pr. Eusebiu Bejan şi prof. Octavian Bejan, originari din Galbeni) în colaborare cu Parohia romano-catolică "Sfântul Iosif Muncitorul" din Galbeni, este o dovadă clară a faptului că amintirea venerabilului pr. dr. Martin Benedict trăieşte atât prin fiecare persoană care îi cunoaşte istoria cât şi prin fiecare artist sau prin fiecare persoană de bunăvoinţă care a contribuit la această comemorare.
Ioana Benedic
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 iulie: Galbeni: Comemorarea a 38 de ani de la moartea venerabilului dr. pr. Martin Benedict
*
Pentru mai multe detalii şi poze puteţi accesa pagina de Facebook Martin Benedict
*
Galbeni: Invitaţie la omagierea Venerabilului Martin Benedict la 38 de ani de la moartea sa
