Fundu Răcăciuni: Sărbătorindu-l pe Sfântul Ştefan, primul martir, împreună cu PS Petru Sescu

În a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2023, în sărbătoarea Sfântului Ştefan, primul martir, comunitatea din Fundu Răcăciuni a fost în dublă sărbătoare la Sfânta Liturghie de seară, pe lângă bucuria că pruncuşorul Isus s-a născut în lume, această bucurie a fost dublată de vizita neprogramată a Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi.

Preasfinţia Sa, aflându-se în zonă, a acceptat cu bucurie invitaţia părintelui paroh, pr. Ciprian Laslău, de a celebra Sfânta Liturghie în biserica proaspăt renovată în interior.

La predică a subliniat atât de frumos asemănarea dintre Pruncul născut în ieslea Betleemului şi Sfântul Ştefan, primul martir: ucenicul trebuie să se asemene cu Maestrul său: ceea ce Sfântul Ştefan a făcut, având aceeaşi atitudine ca şi Mântuitorul când era răstignit pe cruce: a cerut iertare pentru cei care îl ucideau rugându-se: "Doamne, nu le socoti păcatul acesta!"

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Petru Sescu i-a îndemnat pe credincioşi ca să aibă grijă de biserică şi de suflete, ambele să fie mereu strălucitoare cum sunt în aceste zile!

Îi mulţumim Preasfinţitului Petru pentru prezenţa sa în comunitatea noastră şi îl aşteptăm cu braţele deschise de fiecare dată când are ocazia să ne viziteze biserica şi comunitatea.

Adrian Ionuţ Adam

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 decembrie: Fundu Răcăciuni: Sărbătorindu-l pe Sfântul Ştefan, primul martir, împreună cu PS Petru Sescu