Participând la ceremonia beatificării fericitului Vladimir Ghika, la 31 august 2013, recitind, apoi, scrierile sale, precum şi relatările despre viaţa sa, am ales câteva pasaje care m-au impresionat, în mod deosebit, încercând să le fac cunoscute şi altora. Mons. Vladimir Ghika s-a născut la 25 decembrie 1873 şi a murit la 16 mai 1954.
Întâlnirea din anul 1904, la Salonic (Grecia), cu sora Vincenza (Eleonora Pucci), "uimitoarea soră Pucci", din Congregaţia "Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul", a marcat începutul operelor de caritate prin deschiderea primului dispensar medical gratuit, "Bethleem Mariae" (1906), la Bucureşti.
Preocupat de prezenţa lui Cristos în aproapele, dăruirea plină de curaj în îngrijirea bolnavilor, a fericitului Vladimir Ghika, a condus la construirea cunoscutului sanatoriu "Sfântul Vincenţiu de Paul", astăzi Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon", Bucureşti, "operă de binefacere adresată săracilor, o operă catolică de apostolat prin caritate".
"În semn de veneraţie pentru sora Pucci şi pentru sfântul Vincenţiu de Paul, patronul primelor sale opere la Bucureşti", prinţul Vladimir a ales să fie hirotonit în Capela Lazariştilor, din Paris, în ziua de 7 octombrie 1923, lângă mormântul sfântului Vincenţiu de Paul, ghidul său spiritual preaiubit.
Prima sa Liturghie va fi celebrată la casa mamă a Fiicelor Carităţii, în capela Medaliei Miraculoase unde au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare.
În cartea "Liturghia aproapelui" (1932), fericitul Vladimir Ghika afirma: "Pe ce cale, în familia spirituală a sfântului Vincenţiu de Paul, eşti, de obicei, o fiinţă de caritate? Prin grija faţă de aproapele şi, în special, faţă de suferinţele lui. Prin ce gest vital şi concret a vrut marele sfânt care ne slujeşte drept călăuză, bazându-se pe cuvintele Domnului din evanghelie, să vă facă în stare să vă îndepliniţi misiunea? Substituindu-l pe Cristos cel unic, imuabil şi desăvârşit, aproapelui imperfect, schimbător şi multiplu prin sfânta obsesie a prezenţei lui adevărate în celălalt, mai ales în acest celălalt în care - prin suferinţa care îl sustrage convenţiilor vieţii noastre şi îl asociază la ispăşire sau la răscumpărare, şi prin sărăcia care îl dezbracă şi îl face pur şi simplu om - îl putem găsi mai uşor pe Omul-Dumnezeu. Există aici un fel de transsubstanţiere pe care Isus ne-o indică şi pe care sfântul Vincenţiu ne sfătuieşte eficient să o realizăm conform Duhului Sfânt cu ce este mai bun în sufletul nostru. Trebuie să credem în aceasta, şi fără prea mare efort, printr-un act de credinţă şi de iubire în care ne dăm măsura exactă. Trebuie, pentru fericirea noastră şi pentru cea a fraţilor noştri, să dăm crezare pe deplin acestui cuvânt al evangheliei ca şi celorlalte cuvinte ale lui Dumnezeu. Exerciţiul prezenţei lui Isus în mizeria celuilalt se bazează pe cuvântul pe care îl credem, aici şi pretutindeni, cu acea încredere absolută care este pecetea Bisericii adevărului şi însuşi glasul Duhului Sfânt în ea ca şi în noi, glas care nu poate vorbi decât ca un adevărat Dumnezeu cu întregul absolut al lui Dumnezeu. Omul-Dumnezeu ne-a spus în grai omenesc cu autoritatea sa divină şi cu simţul propriei veşnicii: Acesta este trupul meu; Biserica lui Dumnezeu îl crede pe cuvânt şi îşi întemeiază pe aceasta partea cea mai intimă a vieţii ei. Omul-Dumnezeu i-a spus ucenicului ales: Tu eşti Petru; Biserica lui Dumnezeu îl crede pe cuvânt şi se construieşte, aşa cum a spus el, pe acest cuvânt. Ne-a cerut să-l vedem pe el însuşi în cel mai neînsemnat, în ultimul dintre fraţii noştri, pentru a-l ajuta şi a-l iubi; îl credem din nou pe cuvânt, mărturisim că vrem să-l recunoaştem acolo în mod viu şi continuu".
În încheiere, să spunem împreună rugăciunea compusă de fericitul Vladimir Ghika, pentru vizitarea săracilor (preluată de pe site-ul www.vladimirghika.ro): "Doamne, voi merge la unul dintre aceia pe care i-ai numit fraţii tăi, asemenea ţie. Fie ca ofranda ce i-o voi aduce şi inima cu care i-o voi dărui să fie bine primite de fratele meu nefericit. Fie ca, prin puterea ta, clipele petrecute alături de el, încercând să-i fac bine, să aducă, pentru el şi pentru mine, roade de viaţă veşnică. Doamne, binecuvântează-mă prin mâinile săracilor tăi! Doamne, sprijină-mă în ochii săracilor tăi! Doamne, primeşte-mă într-o zi în sfânta tovărăşie a săracilor tăi!"
Adrian Petruţ
