Înfiinţată începând cu anul universitar 2002-2003, Facultatea de Teologie Romano-Catolică are un profil particular în cadrul Universităţii "Alexandrul Ioan Cuza" şi reflectă cumva situaţia Bisericii Catolice din România: minoritară cât priveşte numărul, dar vie şi dinamică în activităţile ei educative, sociale, spirituale şi pastorale. Animată de spiritul catolic, potrivit căruia "întregul este prezent în fragment", Facultatea de Teologie Romano-Catolică doreşte să contribuie, alături de celelalte Facultăţi ale Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", la formarea omului de astăzi, oferindu-i un orizont de speranţă şi de sens al vieţii şi punându-i la dispoziţie zestrea culturală şi spirituală acumulată în cele două milenii de existenţă a Bisericii.

Pentru anul academic 2017-2018, Facultatea de Teologie Romano-Catolică oferă absolvenţilor de liceu posibilitatea formării lor profesionale, intelectuale, umane şi spirituale în cadrul a două programe de studii universitare pentru ciclul de licenţă:

  • Teologie Romano-Catolică asistenţă socială - 3 ani

  • Teologie Romano-Catolică Pastorală - 4 ani

şi două programe de studii pentru ciclul de masterat

  • Strategii ale carităţii creştine - 2 ani

  • Teologie romano-catolică practică şi misionară - 2 ani

Pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre programele de studii oferite de facultatea noastră îi invităm să ne viziteze în perioada 23-26 martie 2017 când se organizează "Zilele porţilor deschise" la Universitatea "Alexandrul Ioan Cuza" sau să consulte pliantele informative pe care le pot vizualiza şi pe site-ul facultăţii: www.ftrc.uaic.ro

Informaţii mai detaliate se pot obţine şi de la secretariatul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică: Bd. Carol I, nr. 11, 700506-Iaşi; telefoane: secretariat: 0232/201115, decanat: 0232/201114, fax 0232/201114, e-mail: [email protected], www.ftrc.uaic.ro.

Conf. univ. dr. pr. Ştefan Lupu,
decan