Universitatea

Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi anunţă înscrieri şi concurs de admitere pentru perioada 18-30 iulie 2005. O a doua sesiune de admitere va fi organizată şi în perioada 9-16 septembrie.

Facultatea de Teologie Romano-Catolică face parte din reţeaua instituţiilor de învăţământ universitar de stat de lungă durată (3 ani) şi se supune tuturor reglementărilor normative ce ţin de legislaţia civilă şi bisericească.

Conform noilor norme, studenţii vor avea posibilitatea ca, începând cu anul II de studii, să se înscrie pentru acumularea a 60 de credite la oricare din cele 70 de specializări ale celor 15 facultăţi din cadrul universităţii. La finalizarea studiilor, absolvenţii, pe lângă specializarea în teologie didactică sau teologie socială, vor obţine o a doua specializare de licenţă ce le va permite înscrierea la master în oricare dintre cele 70 de specializări acreditate sau autorizate ale Universităţii "Al.I. Cuza".

Candidaţii admişi la această facultate vor beneficia de toate drepturile şi obligaţiile pe care le au studenţii din învăţământul de stat (burse, reduceri la mijloacele de transport în comun, cazare şi masă etc.), conform legilor în vigoare.

Cadrele didactice care predau facultăţii sunt: profesori titulari de la facultate şi profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic - Iaşi (pentru disciplinele teologice), în număr de 49 de cadre didactice (pentru anul universitar 2004-2005).

Sediul facultăţii este în Corpul A al Universităţii.

Numărul de locuri aprobate
Pentru următorul an universitar au fost aprobate 30 de locuri de la buget şi 30 de locuri cu taxă. În cazul ocupării acestor locuri, se poate obţine o suplimentare de locuri.

Condiţii de înscriere
Candidaţii la admitere sunt absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat.

Actele necesare

  • diploma de bacalaureat;

  • foaie matricolă a anilor de liceu;

  • adeverinţă din care să rezulte calitatea de student (pentru studenţii care urmează o a doua specializare);

  • diploma de licenţă sau diploma echivalentă cu aceasta, precum şi diploma de absolvire, în original sau copie legalizată, pentru cei care doresc să urmeze o a doua specializare;

  • adeverinţă medicală tip în care vor fi trecute de medicul de familie sau de medicul şcolar antecedentele cronice patologice şi psihice, MRF-ul şi EBV-ul;

  • copie legalizată după certificatul de naştere;

  • certificatul de căsătorie sau documentul care atestă schimbarea numelui, în copie legalizată (dacă este cazul);

  • certificatul de Botez;

  • caracterizarea din partea părintelui paroh;

  • cerere de înscriere (se completează în momentul înscrierii);

  • trei fotografii (tip buletin);

  • chitanţă din care să rezulte achitarea taxei de înscriere;

  • dosar plic.


Criterii de admitere
  • 60% - media anilor de liceu

  • 40% - media la bacalaureat.

Taxa de înscriere: 160 de lei grei.

Taxa de şcolarizare (pentru locurile cu taxă): 1600 de lei grei.

Perioada de înscriere: 18-30 iulie şi 9-16 septembrie.

Informaţii suplimentare:

Secretariatul facultăţii:
tel.: 0232/201115 sau 0232/201114
e-mail: [email protected]
[email protected]
adresa web: www.ftrc.uaic.ro