Dochia

În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
 

Dochia este parohie de la 1 septembrie 2013. Până atunci a depins de Bârgăuani şi Piatra Neamţ.. Satul este format în anul 1878 cu familii împroprietărite pe moşiile statului, ca o completare a legii de împroprietărire din 1864. Catolicii din Dochia sunt din Breaza şi Bârgăuani; la început erau 10 familii[1]. În 1913 erau 21 de familii cu 96 de credincioşi, iar în 1919 erau 19 familii cu 95 de credincioşi[2].

Un monument al eroilor, înconjurat cu un gard din fier beton, se află în părculeţul amenajat în stânga Primăriei din Dochia. În cele patru colţuri sunt câte două felinare. O alee conduce la monument care este în formă de obelisc aşezat pe o platformă în patru trepte. Partea de sus are o cruce simplă din marmură. Partea de jos în formă dreptunghiulară redă pe latura de nord (faţa monumentului) 14 eroi din 1916-1918, pe două coloane despărţite de o linie verticală neagră. Mai întâi este notat pe o singură coloană: "Vouă / eroilor din comuna Dochia / s-a înălţat acest simbol de închinare, / recunoştinţă şi eternitate. / Patria recunoscătoare slăveşte / pe eroii care au căzut / pe câmpul de onoare / pentru întregirea scumpei Românii". Pe alte două laturi (est şi vest) sunt înscrişi câte 34 de eroi. Pe latura din spate (sud) este scris: "Sub domnia glorioasă / a / regelui Carol al II-lea / am ridicat această cruce / care adăposteşte sub braţele ei / memoria celor 78 [în realitate sunt 82 - n.n.] eroi morţi / în războiul pentru întregirea ţării. / Patria recunoscătoare".

Printre cei căzuţi la datorie părintele paroh Gabriel Trişcă, cel care a trimis şi fotografiile - cu ajutorul lui Mihai Şchiopu, senior (80 de ani), cel mai în vârstă catolic din Dochia - a identificat câţiva catolici:

- Minuţ Ghe. sold. (foto latura de vest, dreapta sus);

- Muraru Vas. Ghe. (foto latura de vest, coloana din dreapta, rândul 5 de nume);

- Gherghel Vasile (nu apare pe monument, totuşi oamenii mai în vârstă îl amintesc).

La Roznov şi celelalte sate componente ale Parohiei Dochia nu s-a găsit nici monument şi nici vreo menţiune cu privire la vreun catolic căzut la datorie în Primul Război Mondial.

Pr. Cornel Cadar

Note:
[1] Iosif Gabor, Dicţionar statistic al localităţilor catolice din Moldova 1865-1948 (mss), vol. 2 (C-F, Frumoasa, 21 martie 1972), p. 87 (191).
[2] Iosif Gabor, Dicţionar statistic al localităţilor catolice din Moldova 1865-1948 (mss), vol. 2 (C-F, Frumoasa, 21 martie 1972), p. 88 (192).

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (LXI): Dochia

* * *

PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor

* * *

Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.