|
| Berzunţi |
În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).

Catolicii din Berzunţi au fost menţionaţi pentru prima dată în Status animarum din anul 1840 al Parohiei Pustiana. Pe atunci comunitatea era formată din 37 de familii cu 160 de credincioşi, care aveau deja biserică. Ulterior, catolicii din Berzunţi s-au aflat în grija parohului de Dărmăneşti, pentru ca la sfârşitul anului 1952, să fie înfiinţată Parohia Berzunţi.
La Berzunţi există un monument, sub forma unui obelisc, având pe el o cruce şi în vârf un vultur, dedicat eroilor din Războiul pentru Independenţă şi din cele două Războaie Mondiale.
Pe laturile monumentului sunt înscrise numele eroilor, dar şi cele ale veteranilor, catolici şi ortodocşi.
Din păcate, nu putem şti cu siguranţă care dintre eroi sunt catolici.
Pr. Fabian Doboş
* * *
PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor
* * *
Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.
