|
| Foto: Centrul Media al Eparhiei de Lugoj |
Împreună spre Marele Jubileu 2025. Episcopii catolici din România reuniţi în sesiune plenară la Timişoara
În perioada 24-26 septembrie 2024 a avut loc întâlnirea episcopilor romano-catolici şi greco-catolici din România. Găzduite de Eparhia Greco-Catolică de Lugoj, lucrările s-au desfăşurat la Casa Calfelor - Kolping din municipiul Timişoara şi au fost conduse de vicepreşedintele CER, Înalt Preasfinţitul Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti. S-a dat citire mesajului arhiepiscopului major al Bisericii Greco-Catolice din România, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureşan, preşedintele CER.
|
| Foto: Centrul Media al Eparhiei de Lugoj |
În cadrul prezentei sesiuni, episcopii au discutat despre perspectivele lucrărilor celei de a doua sesiuni a Sinodului de la Roma, din octombrie 2024. Evenimentul, mărturie a comuniunii din Biserică, trebuie susţinut cu rugăciunea de întregul popor al lui Dumnezeu, pentru ca lucrarea Duhului Sfânt să-şi poată împlini menirea în viaţa comunităţii. A fi creştin înseamnă asumarea vocaţiei de a trăi spiritul evangheliei, în vederea comuniunii şi a devotamentului faţă de tezaurul credinţei, fiecare credincios participând astfel prin propria misiune la apostolatul universal al Bisericii.
|
| Foto: Centrul Media al Eparhiei de Lugoj |
Pe agenda prezentei sesiuni s-a aflat şi discuţia asupra Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din septembrie a.c. de la Cheile Grădiştei, precum şi aspecte ale activităţii pastorale, ale învăţământului şi ale misiunii caritative.
|
| Foto: Centrul Media al Eparhiei de Lugoj |
Episcopia Romano-Catolică de Chişinău va găzdui următoarea sesiune a CER în perioada 14-17 mai 2025.
Conferinţa Episcopilor din România se întruneşte de două ori pe an în sesiune plenară ordinară şi îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale şi comuniunea cu Urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.
Pr. Francisc Ungureanu,
secretar general
* * *
Informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă nr. 165 din 26 septembrie 2024, semnat de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinţei Episcopilor din România, instituţie cu următoarele date de contact: Str. Diligenţei, 24, sector 3, 031555-Bucureşti; tel. / fax 031/4361250; e-mail: [email protected]; www.bisericacatolica.ro.



