Egipt: Delegaţia României la Conferinţa Mondială Scout

Reţeaua informală catolică SPES - Cercetaşii României a participat în perioada 11-14 august 2024 la Conferinţa Mondială Scout Catolică la Cairo, Egipt, prin delegaţia formată din pr. Alois Hîrja, asistentul spiritual general numit în România, şi Cristina Farcaş, responsabil general ales al Reţelei SPES - Cercetaşii României.

Scopul participării a fost unul de bucurie, acela de a primi votul formal de acceptare ca membru cu drepturi depline în Conferinţa Internaţională Catolică Scout. România a fost primită cu unanimitate de voturi favorabile alături de celelalte 67 de ţări membre, unde cercetaşii catolici sunt o forţă a dialogului şi carităţii în societate şi inima pastoraţiei copiilor şi tinerilor în Biserica Catolică.

În cadrul întâlnirii au fost dezbătute mai multe tematici, printre care: dialog ecumenic şi interreligios - propunere educativă pentru cercetaşi, Laudato Si - propunere educativă pentru cercetaşi şi Statutul Canonic CICS. Delegaţiile au lucrat în aceste zile şi la finalizarea a două documente importante ce vor sprijini asociaţiile membre, atât în activităţile educative, cât şi în a avea o viziune clară şi puternică a identităţii lor: Planul trienal de activitate şi religiile în cercetăşie. O viziune catolică.

"Rămânem cu câteva mesaje cheie pe care să le transmitem adulţilor de acasă care lucrează cu cercetaşii noştri: drumul de la interiorizare către conştientizarea spiritualităţii şi trăirea ei prin religie este un drum pe care toţi credincioşii îl fac, indiferent de confesiunea sau religia lor. De aceea dialogul în această diversitate îmbogăţeşte şi aduce forţă în lupta tuturor în slujba binelui. Pentru noi, catolicii, evanghelia trăită - cuvântul în acţiune - este metoda cea mai eficientă de a-i sprijini pe tineri în căutarea lui Dumnezeu.

Ne-am bucurat tare mult să regăsim prieteni vechi ai cercetăşiei catolice din România, precum Matteo Spano, primul formator din Italia care ne-a introdus în metodologia educativă, Andrea Abrate (AGESCI), prieten vechi care ne-a oferit consultanţă pentru procesul de integrare a cercetaşilor catolici în Organizaţia Naţională, şi Christian Larcher din Franţa, care ne-a oferit perspective legate de cum să trăim în armonie cu valorile catolice într-o organizaţie laică, deschisă", au precizat membrii delegaţiei române prezenţi la Cairo.

Reţeaua scout catolică SPES - Cercetaşii României activează pe teritoriul României în Arhidieceza de Bucureşti şi Dieceza de Iaşi şi serveşte peste 800 de copii şi tineri în educaţia lor. Dialogul cu episcopii noştri este constant şi pozitiv, iar asistenţa spirituală oferită de preoţi este asigurată în fiecare grup.

Cristina Farcaş,
responsabil general - reţeaua SPES