Editura "Serafica" anunţă apariţia cărţii Încotro familie creştină? Ghid practic de discernământ matrimonial scrisă de pr. Daniel Fechetă, OFMConv.

În anul pastoral dedicat Familiei şi căsătoriei creştine pr. Daniel Fechetă propune un material bine documentat despre căsătoria creştină.

Cartea este împărţită în trei capitole şi prezintă o evoluţie organică în tratarea temei căsătoriei.

Primul capitul prezintă viziunea divină asupra familiei. În acest capitol se face apel la Vechiul şi Noul Testament, precum şi la tradiţia bisericii.

În cel de-al doilea capitol se vorbeşte despre influenţele negative ale societăţii asupra familiei. Capitolul tratează despre metodele contaceptive, despre avort, despre faptul că embrionul este o fiinţă umană şi despre indisolubilitatea căsătoriei.

Ultimul capitol conţine răspunsul Bisericii la aceste probleme cu care se confruntă familia creştină astăzi. Autorul s-a folosit de documentele Magisteriului pentru a indica morala după care creştinii sunt chemaţi să se ghideze.

Trăim într-o lume care este mai receptivă la nou, decât la adevăr. Noi oamenii recenţi suntem preocupaţi să fim în pas cu opinia publică, să avem informaţiile cele mai inedite şi produsele cele mai actuale, dar neglijăm dimensiunea spirituală şi autenticitatea sentimentelor. Zilnic fiecare om primeşte milioane de informaţii. Materialul prezent în această carte se vrea a fi un ghid practic de discernământ matrimonial pentru creştinii care vor să folosească bine informaţiile pe care mass media le "vântură" în fiecare zi.

Claudiu Bulai

* * *

Încotro familie creştină? Ghid practic de discernământ matrimonial
Pr. Daniel Fechetă, OFMConv., Ed. "Serafica", 2011, ISBN 978-606-8092-36-2, 12x19 cm, 140 p., 6 lei

Această carte poate fi procurată de la Editura "Serafica", str. Teiului, nr. 20, 611047-Roman (NT), tel. 0233/744611, mobil 0741/120321, e-mail: [email protected].

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro