Editura "Sapientia" La şcoala sfântului Ioan Vianney şi Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii La şcoala sfântului Ioan Vianney, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14x20 cm, are 208 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 15 lei.
Anul liturgic 2009-2010 a fost declarat, prin scrisoarea papei Benedict al XVI-lea din 16 iunie 2009, ca Anul Sfintei Preoţii. Una dintre motivaţiile care l-au determinat pe Sfântul Părinte să ia această iniţiativă a fost împlinirea a 150 de ani de la "dies natalis" a sfântului Ioan Maria Vianney. Spunea papa în acea scrisoare: "M-am gândit să declar oficial un «An al Sfintei Preoţii» cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la «dies natalis» a lui Ioan Maria Vianney, sfântul patron al tuturor parohilor din lume. Acest an, care doreşte să contribuie la promovarea angajării unei reînnoiri interioare a tuturor preoţilor pentru o mărturie evanghelică a lor mai puternică şi mai incisivă în lumea de astăzi, se va încheia în aceeaşi solemnitate din 2010. «Preoţia este iubirea inimii lui Isus», obişnuia să spună sfântul paroh din Ars. Această expresie impresionantă ne permite să amintim înainte de toate cu afecţiune şi recunoştinţă imensul dar pe care preoţii îl constituie nu doar pentru Biserică, ci şi pentru omenirea însăşi".
Pentru a face cunoscută viaţa exemplară a sfântului Ioan Maria Vianney, atât în mediul seminarial şi sacerdotal, cât şi al credincioşilor laici, părintele Claudiu Dumea, profesor şi duhovnic la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, a ţinut o serie de meditaţii în anul academic 2009-2010, meditaţii pe care le-a reunit în prezentul volum publicat la Editura "Sapientia": La şcoala sfântului Ioan Vianney.
Cartea începe cu o rugăciune către acest sfânt, după care urmează cele 31 de meditaţii, în care părintele cuprinde anumite aspecte ale vieţii acestui păstor de suflete, aplicate la viaţa preotului de astăzi: "Identitatea preotului", "Sărăcia", "Rugăciunea", "Ascultarea" etc.
Cartea este adresată atât preoţilor, cât şi laicilor care vor să înţeleagă mai bine alegerea stării de viaţă pe care o face preotul, pentru că "dacă nu am avea sacramentul Preoţiei, nu l-am avea pe Domnul" (Ioan Maria Vianney).
*
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, scrisă de pr. dr. Isidor Chinez. Cartea apare în colecţia "Disertaţii doctorale", în formatul 17x24 cm, are 316 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 25 lei.
"Georges Bernanos (1888-1948) face parte din acea pleiadă de scriitori - Leon Bloy, Charles Pégui, Paul Claudel, François Mauriac, Julien Green - care a dat o mare strălucire literaturii secolului al XX-lea. Scriitor catolic, ne-a lăsat un întreg ansamblu de opere în care, păstrând mereu simţul echilibrului creştin, a propus cu tărie dimensiunea religioasă a existenţei umane, teatru al confruntării continue dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi Satana, unde fiecare clipă a sărmanei noastre vieţi este marcată de teribila prezenţă a divinului".
Acesta este unul dintre motivele pentru care părintele Isidor Chinez şi-a ales ca temă de doctorat opera scriitorului Georges Bernanos, mai exact "Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos". Cu această disertaţie doctorală a fost promovat doctor în teologie la Universitatea din Bucureşti (2011).
Lucrarea este structurată în trei capitole: "Omul în scrierile lui Geoeges Bernanos" (capitolul I), "Omul în faţa păcatului în scrierile lui Georges Bernanos" (capitolul al II-lea) şi "Omul între păcat şi har" (capitolul al III-lea).
În prefaţa cărţii, cu titlul "Mergeţi la Georges Bernanos", pr. dr. Wilhelm Dancă spune: "lucrarea părintelui Isidor Chinez completează un gol şi lansează o provocare. Mai întâi completează un gol la cititorii lipsiţi de educaţie religioasă, poate fără voia lor, care descoperă acum subiecte tabu în literatura contemporană, subiecte ce au fost interzise de mentalitatea corectitudinii politice a secularizării literare, cum ar fi sfinţenia, harul, supranaturalul, păcatul, Satana, infernul şi altele (...) Totodată, cartea lansează o provocare ce vizează condiţia umană, în sens larg". De asemenea, părintele îşi manifestă speranţa ca această carte "să fie suficient de stimulatoare încât să conducă la traducerea în limba română a altor romane ale lui Georges Bernanos", aceasta deoarece până acum, în limba română au fost traduse doar două dintre romanele acestuia, "Jurnalul unui preot de ţară" şi "O crimă".
Cartea este recomandată tuturor celor care vor să descopere mesajul evanghelic reluat şi "tradus" într-un mod original de Georges Bernanos, care "a propus cu tărie dimensiunea religioasă în mijlocul unei lumi secularizate. Este romancierul vieţii spirituale creştine" (pr. Isidor Chinez, capitolul al III-lea).
Cosmin Cimpoeşu
* * *
La şcoala sfântului Ioan Vianney,
Claudiu Dumea, Ed. "Sapientia", Iaşi 2012, ISBN 978-606-578-024-8, 14x20 cm, 208 p., 15 lei
Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos,
Isidor Chinez, Ed. "Sapientia", 2012, ISBN 978-606-578-049-1, 17x24 cm, 316 p., 25 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro