Editura "Sapientia": Cred în viaţa veşnică
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Cred în viaţa veşnică, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia Credo, formatul 14x20 cm, are 344 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Ultima frază a Simbolului Apostolilor spune: "Cred în viaţa veşnică". Pentru creştini, moartea nu este un sfârşit definitiv al existenţei persoanei umane, ci mai degrabă se prezintă ca o trecere la o nouă viaţă, cea veşnică. După moarte, fiecare om este judecat. Sfântul Ioan al Crucii spunea că "vom fi judecaţi după iubire". "Fiecare om primeşte în sufletul său nemuritor răsplata veşnică imediat după moarte, la o judecată particulară care îi pune viaţa în relaţie cu Cristos, fie trecând printr-o purificare, fie intrând imediat în fericirea cerului, fie osândindu-se îndată pentru totdeauna", afirmă Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1022.
Nu suntem capabili să ne imaginăm cerul, dar credem cuvintele Scripturii. Sugestive în acest sens sunt cuvintele sfântului Paul adresate romanilor: "Căci împărăţia lui Dumnezeu nu constă în mâncare şi băutură, ci în dreptare, pace şi bucurie în Duhul Sfânt" (14,17).
"Iadul constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu" (CBC 1035). Dumnezeu însă face tot posibilul pentru a-i salva pe toţi oamenii. Condamnarea este aşadar o auto-condamnare, o situaţie în care omul îi spune în mod definitiv "nu" lui Dumnezeu şi refuză milostivirea sa.
"Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului", spune acelaşi Catehism despre realitatea Purgatorului.
Părintele Claudiu Dumea, în lucrarea Cred în viaţa veşnică, pe care o prezentăm cititorilor, tratează despre viaţa care va urma după inaugurarea "cerului nou şi a pământului nou" (cf. Ap 21,1), plecând tocmai de la aceste trei realităţi: cerul, purgatorul şi iadul. Cu această lucrare se încheie seria reflecţiilor părintelui asupra crezului, reflecţii publicate în colecţia "Credo" începând cu anul 2003 (8 volume) la Editura Sapientia.
Lucrarea, împărţită în 59 de titluri, scrise sub formă de meditaţii scurte şi pătrunzătoare, încearcă să aducă mai multă lumină asupra unui subiect destul de neluat în seamă de societatea contemporană. Autorul, totodată, aduce anumite clarificări la numeroase întrebări cu privire la soarta omenirii după trecerea acestei lumi materiale care apar, tot mai frecvent, pe buzele oamenilor de astăzi, confruntaţi cu fenomenul de secularizare şi pătrunşi de un profund indiferentism religios. Părintele pleacă întotdeauna de la argumentele pe care le prezintă Sfânta Scriptură în această direcţie. Iată câteva exemple de astfel de întrebări: "Există viaţa veşnică sau totul se termină cu prăbuşirea definitivă în neant?", "Pentru ce purgatorul?", "Sunt mulţi cei care se osândesc?", "Ce însuşiri vor avea trupurile noastre la înviere?", "Ce suferă osândiţii în iad?" etc. La final, autorul adaugă o scurtă bibliografie necesară pentru cei care doresc să continue aprofundarea acestei teme.
Scrisă într-un limbaj accesibil şi plăcut, specific autorului, cartea este o excelentă cateheza despre realităţile de pe urmă, fiind, de asemenea, de un real folos pentru cei care doresc o analiză detaliată a ultimului articol al Simbolului Apostolilor "Cred în viaţa veşnică", fapt pentru care nu ezit să o recomandam tuturor.
Laurenţiu Turbuc
* * *
Cred în viaţa veşnică,
Claudiu Dumnea, Ed. "Sapientia", 2014, ISBN 978-606-578-126-9, 14x20 cm, 344 p., 20 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro