Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Biserică, ce simţi despre taina fiinţei tale, scrisă de pr. dr. Eduard Ferenţ, profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Cartea apare în colecţia "Studii teologice", nr. 3, în format 17x24, are 376 de pagini şi poate fi achiziţionată de la toate librăriile catolice din ţară, la preţul de 180.000 lei.
În lucrarea Biserică, ce simţi despre taina fiinţei tale, pr. Eduard Ferenţ îşi propune să preia şi să asimileze "doctrina sacră a Conciliului al II-lea din Vatican şi magisteriul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea conţinut în cele douăsprezece discursuri ţinute cu ocazia vizitei apostolice pastorale pe care a făcut-o în România între 7 şi 9 mai 1999, în vederea unei reînnoite şi mai adânci aprofundări a învăţăturii Bisericii şi a unei noi formări a conştiinţelor noastre". Acest lucru este bine exprimat în cuvintele pe care Sinodul Diecezan le-a avut drept moto: Duc in altum (Înaintează în larg!).
Sub acest îndemn, părintele Ferenţ înţelege în primul rând o pătrundere mai adâncă a tezaurului credinţei apostolice, o cunoaştere şi înţelegere a Bisericii în vederea unei transformări interioare pozitive a comportamentelor şi atitudinilor noastre umane. Dinamismul acestei acţiuni însă trebuie încadrat în contextul actual al noii evanghelizări pe care Biserica locală încearcă să şi-o aproprieze şi s-o trăiască.
Evanghelizarea nu trebuie înţeleasă reductiv, ca o reproclamare a adevărului că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul omenirii. Ea înseamnă trăirea realităţii care rezultă din interacţiunea acestui mister al credinţei cu propria noastră viaţă, înseamnă "a lucra fără odihnă pentru a-l îmbogăţi pe om cu Cristos şi în Cristos". Acest proces amplu, Biserica îl realizează mai întâi cu ea însăşi, în interiorul ei "printr-o nouă convertire şi reînnoire a vieţii".
Temele principale care sunt abordate în cuprinsul cărţii au în vedere, aşadar, contextul eclezial al noii evanghelizări, răspunsul la întrebarea cine este Biserica locală de Iaşi. Sunt relevate, de asemenea, rolul şi poziţia privilegiată a sfintei Fecioare în trăirea creştină, ea fiind calificată drept: "Steaua mistică a evanghelizării, icoana escatologică şi model al Bisericii noastre locale".
Alte şapte capitole ale cărţii sunt dedicate celebrării sacrificiului euharistic, având în vedere şi faptul că acest an bisericesc a fost dedicat Euharistiei. Mai departe sunt abordate toate adevărurile conţinute în Simbolul credinţei, cu un accent deosebit pe misterul Treimii mântuitoare, căreia îi sunt dedicate trei capitole. Alte două capitole sunt dedicate angajării sociale a laicilor în lumea contemporană, înţeleasă în lumina documentelor Bisericii, în special Rerum novarum. Tinând cont că multe dintre aceste reflecţii au fost propuse seminariştilor în procesul lor de formare, trei capitole le sunt dedicate pentru stimularea fidelităţii lor faţă de "darul eminent al vocaţiei".
Recunoscând valoarea unor modele de imitat în acest drum de aprofundare doctrinară, părintele îl propune pe actualul pontif ca "model şi crainic al misterului lui Cristos în lumea contemporană şi îi închină capitolul al XXI-lea din această lucrare. Sfânta Fecioară Maria este al doilea model, "eminent sub toate aspectele". Însemnătatea ei profundă este recunoscută din faptul că întreaga desfăşurare a lucrărilor sinodale a fost pusă sub ocrotirea ei.
Lectura acestor pagini oferă, mai întâi, conştientizarea clară a identităţii ecleziale a Bisericii noastre locale, în acest moment al istoriei sale, şi invită la o trăire a valorilor creştine în contextul social actual.
Cristian Diac
* * *
Biserică, ce simţi despre taina fiinţei tale?
Eduard Ferenţ, Ed. "Sapientia", ISBN 973-8474-51-5, 17x24, 376 p., 180.000 lei.
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă:
- prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 - Iaşi;
- prin fax: 0232/211527;
- prin telefon: 0232/212003, interior 67:
luni, marţi, orele 12.00-13.00 şi 14.00-18.00;
miercuri, joi, vineri, orele 8.00-13.00;
- prin e-mail: [email protected];
- prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.
