Editura "Presa Bună": Noutăţi în colecţia "Mesaje"
Mesajul pentru Postul Mare 2012
La Editura "Presa Bună" a apărut Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru timpul Postului Mare. Semnat la 3 noiembrie 2011, cel de al 110-lea document din seria documentelor papale a fost tradus de pr. Mihai Patraşcu.
Tema care va călăuzi timpul sfânt al Postului Mare din acest an este următoarea: "Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da un impuls carităţii faptelor bune" (Evr 10,24). Scriitorul sacru îndeamnă la încrederea lui Isus Cristos ca mare preot, care ne-a dobândit iertarea şi accesul la Dumnezeu. Sfântul Părinte aminteşte că rodul primirii lui Cristos este o viaţă desfăşurată după cele trei virtuţi teologale: este vorba de a ne apropia de Domnul "cu inimă sinceră în plinătatea credinţei", de a menţine neclintită "mărturisirea speranţei, exercitând cu atenţie constantă "caritatea şi faptele bune" faţă de fraţii noştri. se aminteşte totodată cp pentru a menţine această conduită evanghelică este importantă participarea la întâlnirile liturgice şi de rugăciune ale comunităţii, privind în mod constant la ţinta escatologică: deplina comuniune în Dumnezeu. Sfântul Părinte se opreşte asupra versetului 24 din Scrisoarea către Evrei, care în cuvinte puţine oferă o învăţătură preţioasă şi mereu actuală despre trei aspecte ale vieţii creştine: atenţia faţă de celălalt, reciprocitatea şi sfinţenia personală.
Papa încheie mesajul său îndemnându-ne ca în faţa unei lumi care aşteaptă de la creştini o mărturie reînnoită de iubire şi de fidelitate faţă de Domnul, să simţim urgenţa de a ne strădui pentru a ne întrece în caritate, în slujire şi în fapte bune (cf. Evr 6,10).
*
Mesajul pentru Ziua Mondială a Misiunilor
La Editura "Presa Bună" a apărut Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a LXXXVI-a Zi Mondială a Misiunilor care va fi sărbătorită la 21 octombrie 2012, document dat la Vatican la 6 ianuarie şi tradus de pr. Mihai Pătraşcu.
Celebrarea Zilei Mondiale a Misiunilor se încarcă anul acesta cu o semnificaţie total deosebită. Este vorba de împlinirea a 50 de ani ai decretului conciliar Ad gentes, deschiderea Anului Credinţei şi Sinodul episcopilor cu tema noii evanghelizări. Toate aceste evenimente colaborează cu reafirmarea voinţei Bisericii de a se angaja cu mai mare curaj şi ardoare în missio ad gentes pentru ca evanghelia să ajungă până la marginile pământului.
Tema mesajului din acest an este: "Chemaţi pentru a face să strălucească Cuvântul adevărului". Preluând îndemnul fericitului Ioan Paul al II-lea din enciclica Redemptoris missio, actualul sfânt Părinte Benedict al XVI-lea aminteşte că "neliniştea de a-l vesti pe Cristos ne stimulează să citim şi istoria pentru a vedea în ea problemele, aspiraţiile şi speranţele omenirii, pe care Cristos trebuie să o vindece, să o purifice şi să o umple de prezenţa sa. de aceea Biserica, în toate componentele sale, trebuie să fie conştientă că orizonturile misiunii ecleziale şi complexitatea situaţiei prezente cer astăzi modalităţi reînnoite pentru a comunica în mod eficient cuvântul lui Dumnezeu.
Sfântul Părinte încheie mesajul său prin cuvintele sfântului Paul: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!" (1Cor 9,16). Acest cuvânt răsună cu putere pentru orice creştin şi pentru orice comunitate creştină în toate continentele.
*
Mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale
La Editura "Presa Bună" a apărut Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XLVI-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, sărbătorită la 20 mai, document dat la Vatican la 24 ianuarie şi tradus de pr. Mihai Patraşcu.
Tema celei de a XLI-a Zi Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, "Tăcerea şi cuvântul: drum de evanghelizare", are în vedere un aspect important al procesului de comunicare uman. Acesta este foarte important şi astăzi apare deosebit de necesar de a fi amintit: este vorba despre raportul dintre tăcere şi cuvânt. Sunt două momente ale comunicării care trebuie să se echilibreze, să se succeadă şi să se integreze pentru a obţine un dialog autentic şi o apropiere profundă între persoane.
Sfântul Părinte aminteşte în mesajul său că tăcerea este parte integrantă a comunicării şi fără ea nu există cuvinte dense în conţinut. În tăcere ne ascultăm şi ne cunoaştem mai bine pe noi înşine; prin tăcere, se permite altei persoane să vorbească, să se exprime pe ea însăşi. Astfel "se deschide un spaţiu de ascultare reciprocă şi devine posibilă o relaţie umană mai deplină". Tot în tăcere, Dumnezeu îi vorbeşte omului, iar acesta la rândul său, descoperă în tăcere posibilitatea de a vorbi cu Dumnezeu şi despre Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Părinte spune: "contemplarea tăcută ne face să ne cufundăm în izvorul iubirii, care ne conduce spre aproapele nostru".
În încheiere, Benedict al XVI-lea concluzionează că a ne educa la comunicare înseamnă a învăţa să ascultăm, să contemplăm precum şi să vorbim, şi acest lucru este deosebit de important pentru agenţii evanghelizării căci tăcerea şi cuvântul sunt ambele elemente esenţiale şi integrante ale acţiunii comunicative a Bisericii.
*
Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii
La Editura "Presa Bună" a apărut Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru cea de-a XLV-a Zi Mondială a Păcii sărbătorită la 1 ianuarie 2012, document dat la Vatican la 8 decembrie 2011 şi tradus de pr. Mihai Pătraşcu.
Biserica Catolică a închinat prima zi a anului Zilei Mondiale a Păcii. Mesajul din acest an al papei Benedict al XVI-lea cu această ocazie a avut ca temă "Educarea tinerilor la dreptate şi la pace".
La începutul mesajului său, Sfântul Părinte adresează o urare specială pentru noul an, ca acesta să fie marcat de dreptate şi de pace. Preluând cuvintele din Psalmul 130, Benedict al XVI-lea ne invită pe toţi să privim anul 2012 cu atitudinea încrezătoare despre care vorbeşte psalmistul. Este vorba de o aşteptare cu speranţa fermă că Domnul va aduce lumină, milostivire şi mântuire. Mesajul din acest an se adresează în mod direct tinerilor, aceştia cu entuziasmul lor şi cu elanul lor ideal pot oferi lumii o speranţă nouă. Mesajul este adresat însă şi părinţilor, familiilor, tuturor componentelor educative, formative precum şi responsabililor în diferitele domenii ale vieţii religioase, sociale, politice, economice, culturale şi ale comunicaţiei. A fi atenţi la lumea tinerilor, a şti să ascultăm şi să o valorizăm, "nu este numai o oportunitate, ci o îndatorire primară a întregii societăţi, pentru construirea unui viitor de dreptate şi de pace".
Este necesar să se comunice tinerilor aprecierea faţă de valoarea pozitivă a vieţii, trezind în ei dorinţa de a se dedica în slujba binelui. Aceasta este o misiune în care fiecare dintre noi suntem angajaţi în mod personal şi total.
În finalul mesajului său, Sfântul Părinte atrage atenţia asupra faptului că pacea nu este niciodată un bine dobândit, ci o ţintă spre care toţi şi fiecare în parte trebuie să tindem. "Să privim cu speranţă mare spre viitor, să ne încurajăm reciproc în drumul nostru, să lucrăm pentru a da lumii noastre o faţă mai umană şi fraternă".
*
Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului
La Editura "Presa Bună" a apărut Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XCVIII-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului care va fi sărbătorită la 15 ianuarie 2012. Acest document poartă titlul: "Migraţiile şi noua evanghelizare" şi a fost semnat la 21 septembrie 2011. Traducerea în limba română a documentului a fost realizată de pr. Mihai Patraşcu.
În duminica a II-a de peste an, Biserica Catolică celebrează Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului. În mesajul său, papa vorbeşte despre necesitatea urgentă de a promova, cu o nouă forţă şi cu modalităţi reînnoite, opera de evanghelizare într-o lume în care eliminarea frontierelor şi noile procese de globalizare apropie şi mai mult persoanele şi popoarele. "În această nouă situaţie", aminteşte Sfântul Părinte, "trebuie să trezim în fiecare dintre noi entuziasmul şi curajul care au determinat primele comunităţi creştine să fie vestitoare curajoase ale noutăţii evanghelice". În acest mesaj, li se cere comunităţilor creştine să rezerve o atenţie deosebită faţă de muncitorii emigranţi şi faţă de familiile lor, prin însoţirea rugăciunii, a solidarităţii şi a carităţii creştine. La finalul mesajului, papa aminteşte şi de situaţia numeroşilor studenţi internaţionali care înfruntă probleme de inserare, dificultăţi birocratice, greutăţi în căutarea de gazdă şi de structuri de primire. Acestora, comunităţile creştine sunt îndemnate să le acorde o atenţie deosebită şi să fie sensibile faţă de atâţia tineri şi tinere, care au nevoie de puncte de referinţă şi care cultivă în inima lor o profundă sete de adevăr şi dorinţa de a-l întâlni pe Dumnezeu.
Sfântul Părinte ne îndeamnă să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să fim, fiecare personal, bărbaţi şi femei capabili de relaţii fraterne; şi, pe planul social, politic şi internaţional, să crească înţelegerea şi stima reciprocă între popoare şi culturi.
Virgiliu Demşa-Crainicu
* * *
Mesajul pentru Postul Mare 2012,
Benedict al XVI-lea, Ed. "Presa Bună", 2012, 10x14 cm, 16 p., 0,5 lei.
Mesajul cu ocazia Celei de-a LXXXVI-a Zile Mondiale a Misiunilor
Benedict al XVI-lea, Ed. "Presa Bună", 2012, 10x14 cm, 16 p., 0,5 lei
Mesajul cu ocazia Celei de-a XLI-a Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale,
Benedict al XVI-lea, Ed. "Presa Bună", 2012, 10x14 cm, 12 p., 0,5 lei
Mesajul cu ocazia Celei de-a XLV-a Zile Mondiale a Păcii
Benedict al XVI-lea, Ed. "Presa Bună", 2012, 10x14 cm, 20 p., lei
Mesajul cu ocazia Celei de-a XCVIII-a Zile Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului
Benedict al XVI-lea, Ed. "Presa Bună", 2012, 10x14 cm, 12 p., 0,5 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro