Editura "Presa Bună": Misericordia et misera

La Editura "Presa Bună" a apărut scrisoarea apostolică Misericordia et misera a Sfântului Părinte papa Francisc, 36 de pagini, format A6. Scrisoarea, tradusă de pr. Mihai Pătraşcu, a apărut în colecţia "Documente" cu numărul 89.

La sfârşitul sfintei Liturghii de încheiere a Jubileului Extraordinar al Milostivirii, duminică, 20 noiembrie 2016, papa Francisc a semnat scrisoarea apostolică "Misericordia et misera" prin care trasează un bilanţ al anului jubiliar şi evidenţiază liniile de acţiune prin care Biserica intenţionează să folosească roadele acestei experienţe spirituale. În cele 22 de numere, pe lângă numeroase recomandări, scrisoarea cuprinde şi trei dispoziţii obligatorii: două tranzitorii, referitoare la misionarii milostivirii şi comunitatea lefebvriană, şi una permanentă, referitoare la păcatul avortului.

"Milostivirea nu poate să fie o paranteză în viaţa Bisericii, ci constituie însăşi existenţa sa, care face vizibil şi tangibil adevărul profund al evangheliei. Totul se revelează în milostivire; totul se rezolvă în iubirea milostivă a Tatălui" (nr. 1).

Pr. Cornel Cadar

* * *

Misericordia et misera
Francisc, Ed. "Presa Bună", 2016, ISBN 978-606-8116-72-3, 10x14 cm, 36 p., 4 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro