Seria cărţilor dedicate Fecioarei Maria s-a îmbogăţit cu o nouă carte semnată de preotul Anton Dancă şi intitulată Itinerarul speranţei Maicii Domnului, apărută recent la Editura "Presa Bună". Este în curs de apariţie cartea Itinerarul credinţei Maicii Domnului, de acelaşi autor.
*
Itinerarul speranţei Maicii Domnului
"Cu speranţa că voi putea fi de folos sufletelor care îl caută pe Domnul din toată inima, m-am apucat de lucru, arătând mai întâi cine este Maica Domnului şi cât de mare este speranţa ei, ca să ştim în cine nădăjduim şi, în al doilea rând, cum ajutorul ei matern ne ajută să trăim contemplând cele sperate.
La începutul fiecărui capitol, voi da un scurt rezumat despre mozaicul problemelor expuse, care, privite în unitate, dau semnificaţia unui tablou de unde se poate trage o singură concluzie: Dumnezeu Tatăl este bogat în speranţă, Cristos este administratorul acestei bogăţii, Duhul Sfânt este apărătorul ei şi Fecioara Maria distribuitorul. Datorită faptului că împarte bogăţia Tatălui, într-un fel, putem spune că oricine îl cunoaşte mai bine pe distribuitor decât pe administrator şi apărător. Aşa se face că doar aparent Fecioara Maria este mai cunoscută decât Isus şi Duhul Sfânt. În realitate, oricine ştie că Isus este singurul Mântuitor al lumii, că numai în el sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei (cf. Col 2,3), pe care Fecioara-Mamă le împarte acelora ce cred în dumnezeirea Fiului. Dacă o numim corăscumpărătoare, o definim astfel pentru calitatea ei de «Roabă a Domnului» (cf. Lc 1,38), fiindcă împarte la infinit din «plinătatea harului»".
Pr. Anton Dancă
*
Itinerarul credinţei Maicii Domnului
După ce s-au scris atât de multe lucruri despre Preacurata, ce aş putea aduce nou pentru a trezi interesul credincioşilor ca să-şi reînnoiască iubirea faţă de Mama cerească? Ceva nou? O dată ce revelaţia s-a desăvârşit în Fiul Omului şi s-a încheiat, putem spune că în teologie nu mai este nimic nou sub soare. Totuşi în teologia spirituală este loc mereu pentru nou, fiindcă ea pune în lumină cele rămase în umbra uitării, pe cele ştiute în lumina vieţii şi viaţa în lumina învierii.
Fecioara din Nazaret nu şi-a predicat credinţa, nu şi-a pus credinţa într-un sistem teologic, nici măcar nu a spus un cuvânt despre ea, ci a trăit-o cu intensitate maximă.
Doresc, înainte de toate, ca Itinerarul credinţei Maicii Domnului să fie un manual de şcoală, nu pentru a fi predat elevilor ad litteram, ci pentru a-i ajuta pe cei care predau religia să-i adune pe elevi şi studenţi în jurul Maicii Domnului.
Pr. Anton Dancă
* * *
Itinerarul speranţei Maicii Domnului
Anton Dancă, Ed. "Presa Bună", 2007, 14x21 cm, 260 p., 14 lei
Itinerarul credinţei Maicii Domnului
Anton Dancă, Ed. "Presa Bună", 2007, 14x21 cm, 136, în curs de apariţie
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro