La Editura "Presa Bună" au fost tipărite Agenda liturgică 2011 şi Calendarul romano-catolic 2011.
Agenda liturgică prezintă trimiterile la lecturile biblice pentru fiecare zi şi explicaţii pentru fiecare zi a anului calendaristic 2011 referitoare la Liturghia zilei, culoarea hainelor liturgice, fazele lunii, zilele în care sunt rogaţiuni, săptămâna psalmilor de la Breviar, precum şi alte date cu privire la ziua respectivă. Agenda liturgică 2011 consacră fiecărei zile o pagină care arată ziua şi sfântul zilei. Fiindcă orice zi diferă prin natura sa liturgică, au fost notate timpurile liturgice, solemnităţile, sărbătorile, comemorările obligatorii etc. Sunt trecuţi şi episcopii şi preoţii răposaţi care au activat în Dieceza de Iaşi cu o scurtă biografie.
Note liturgice pot fi găsite la ziua respectivă, la început sau în ultima parte a agendei. În ultima parte se poate găsi, de asemenea, Rânduiala sfintei Liturghii cu Rugăciunea euharistică II şi III în limbile română şi latină.
Pentru a fi călăuziţi în trăirea Liturghiei, este redat versetul principal care exprimă tema fiecărei lecturi. În josul paginii au fost selecţionate pentru fiecare zi scurte, dar semnificative texte de reflecţie: comentarii la evanghelia zilei sau gânduri legate de sărbătoarea, solemnitatea sau comemorarea din ziua respectivă.
Calendarul romano-catolic 2011 apare la Editura "Presa Bună" în fiecare an din 1994, în patru culori, format 35,5x50 cm. Este calendarul obişnuit de perete pe care orice creştin îl aşază la loc de cinste pentru a urmări sărbătorile şi zilele care amintesc de sfinţi. Mai pot fi găsite lecturile pentru fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă, fazele lunii, rogaţiunile, precum şi date importante.
Sergiu Gabor
* * *
Agenda liturgică 2011
Ed. "Presa Bună",2010, 13x18 cm, 432 p., 20 lei
Calendarul romano-catolic
Ed. "Presa Bună", 2010, 35,5x50 cm, 3 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro