Ecuador: Vizita PS Aurel Percă în Parohia "San Bartolomé" din Palestina

Parohia "San Bartolomé" din Palestina (Ecuador) a avut bucuria de a primi vizita Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a părintelui Florin Sescu, directorul Centrului Misionar Diecezan şi a părintelui Cristian Ciobancă, paroh de Săveni, în perioada 4-8 martie 2015.

Doresc să menţionez că această sărbătoare a fost pregătită de către părintele Bartolomeu Blaj (parohul comunităţii) şi de către tinerii şi credincioşii parohiei cu vreo 2-3 luni înainte de sosirea episcopului în Ecuador.

Această vizită a fost mult aşteptată, atât din partea părintelui Bartolomeu, cât şi din partea credincioşilor, şi asta o zic datorită participării în număr foarte mare la primire.

După un lung zbor cu avionul, Preasfinţitul Aurel, însoţit de cei doi preoţi, în ziua de 3 martie la ora 20:00 (ora locală), ajung în parohia din Palestina, unde sunt primiţi de către autorităţile locale, ministranţi, tineri şi credincioşi încă de la intrarea în oraş, unde îi este adresat salutul de bun-venit, continuând cu procesiunea până la biserică. Ajunşi în biserică, domnul Luis Palma, primarul oraşului, i-a înmânat episcopului cheia oraşului şi totodată mulţumirea şi recunoştinţa din partea oraşului Palestina faţă de Dieceza de Iaşi, şi faţă de Excelenţa sa, pentru binele pe care îl face faţă de această comunitate, prin prezenţa părintelui Bartolomeu Blaj. După cuvântul domnului primar a urmat şi cuvântul de mulţumire din partea credincioşilor, prin doamna Janeth Alcivar. La sfârşitul acestor mulţumiri, PS Aurel a mulţumit atât în numele lui, cât şi în numele celor doi preoţi pentru primirea făcută în comunitate.

În aceste cinci zile de şedere în Parohia San Bartolomé, PS Aurel împreună cu cei doi preoţi şi cu părintele Bartolomeu au vizitat 15 filiale (din cele 50 pe care parohia din Palestina o deţine, şi pe care părintele Bartolomeu le vizitează). Miercuri, 4 martie, după o vizită în Babahoyo, la Monseniorul Marcos Perez (episcop de Babahoyo), la ora 17:00, Preasfinţitul Aurel împreună cu părintele Florin, părintele Cristian şi părintele Bartolomeu, au celebrat sfânta Liturghie în satul Juanitas de las Mercedes. În această zi a fost vizitat doar un singur sat.

A doua zi programul de vizită a început de dimineaţă, unde la ora 8.30, Preasfinţitul a celebrat sfânta Liturghie la mănăstirea "Sfânta Clara" Daule, unde părintele Bartolomeu, în fiecare joi la ora 7.00, celebrează sfânta Liturghie. După sfânta Liturghie, vizita a continuat în Guayaquil, unde Monseniorul Antonio Arregui Yarza (arhiepiscop de Guayaquil), îi aştepta pentru a discuta, şi pentru a-şi arăta recunoştinţa pentru preoţii care lucrează în arhidieceza sa. După această vizită pe care Preasfinţitul a făcut-o în Guayaquil, la ora 17.00 a celebrat sfânta Liturghie şi a stat de vorbă cu credincioşii. După această vizită, în biserica din Palestina a urmat o oră de adoraţie continuată cu sfânta Liturghie, care a semnificat şi începerea vizitei pastorale în Parohia " San Bartolomé".

Dacă în primele două zile de vizită programul nu a fost aşa de încărcat, în cea de-a treia aş putea spune că a fost destul de încărcat. La ora 9.00 au fost vizitate cele nouă sectoare ale parohiei şi totodată Şcoala "San Bartolomé", care poartă numele parohiei. La ora 13.00 s-a celebrat sfânta Liturghie în Mirador, unde ne-am rugat şi pentru odihna sufletului răposat preot Dumitru Gabor, care a ajutat foarte mult la construirea acestei capele, la ora 14.00 a fost vizitat satul Pijio, la ora 15.00 a fost vizitat satul El Carmen, la ora 15.30 satul Macul, iar la ora 17.30 satul San Vicente. În aceste patru sate Preasfinţitul a celebrat doar liturgia cuvântului. Această zi s-a terminat cu vizita în satul Coloradal, unde la ora 18.00 s-a celebrat sfânta Liturghie, apoi tinerii şi copiii acestei comunităţi au pregătit un mic spectacol.

Sâmbătă, 7 martie, a fost o zi minunată pentru comunităţile vizitate. În această zi PS Aurel a binecuvântat trei capele şi a vizitat alte trei sate.

Prima vizită a avut loc la ora 09.00 în satul Guabito, la capela "San Antonio", unde Preasfinţitul a binecuvântat capela. La ora 11.00 a fost vizitat satul Cajape la capela "Santa Rosa", unde şi aici a fost binecuvântată capela. (Doresc să menţionez că la această capelă PS Aurel, la vizita în Ecuador de acum cinci ani şi jumătate, a binecuvântat piatra de temelie a acestei capele.) La ora 15.00 a fost vizitat satul La Beldaca, la ora 16.00 satul Relicario, la 16.30 satul Yumes, iar la ora 17.00 satul Limon, unde Preasfinţitul a celebrat doar liturgia cuvântului. La ora 17.30 PS Aurel a binecuvântat şi ultima capelă din satul San Pablo care îi are ca patroni pe sfinţii apostoli Petru şi Paul. A fost o zi destul de încărcată şi obositoare.

Ultima zi de vizită, duminică, 8 martie, a fost dedicată parohiei, unde la ora 10.30 PS Aurel împreună cu părintele Florin, părintele Cristian, părintele Bartolomeu au celebrat sfânta Liturghie de încheiere a acestei vizite, la care au luat parte autorităţile civile în frunte cu domnul primar, credincioşii din satele care aparţin parohiei şi credincioşii din Palestina. La această celebrare Preasfinţitul a binecuvântat şi ultimele lucrări pe care părintele Bartolomeu împreună cu ajutorul credincioşilor le-a realizat. După sfânta Liturghie credincioşii împreună cu tinerii şi copiii parohiei au pregătit un mic spectacol în semn de mulţumire.

Pe scurt acestea au fost activităţile pe care Preasfinţitul Aurel împreună cu cei doi preoţi, părintele Florin, părintele Cristian, le-au realizat în Ecuador, mai exact în Parohia "San Bartolomé" Palestina.

În numele părintelui Bartolomeu Blaj şi al credincioşilor din Parohia "San Bartolomé", mulţumim PS Aurel Percă, părintelui Florin Sescu şi părintelui Cristian Ciobancă pentru vizita pe care au făcut-o comunităţii din Palestina.

Seminarist Alois Cancel

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-24 martie: PS Aurel Percă în vizită la preoţii din Ecuador şi Panama

* * *

PS Aurel Percă în vizită la preoţii din Ecuador şi Panama