Sâmbătă, 30 octombrie 2021, în cadrul unei Liturghii solemne, PS Iosif Păuleţ, episcopul nostru, însoţit de o parte dintre preoţii din Bucovina, a binecuvântat lucrările de renovare şi îmbunătăţire a exteriorului bisericii din Dumbrava, filială a Parohiei Fălticeni.
Credincioşii din Dumbrava, în mare parte îmbrăcaţi în costume populare, au luat parte la această solemnitate în număr mare, cu multă credinţă.
La Sfânta Liturghie au luat parte alături de primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, şi cinci primari romano-catolici, precum şi doi preoţi ortodocşi (unul din Cornul Luncii şi unul din Dumbrava).
La Sfârşitul Liturghiei s-au rostit cuvinte de mulţumire: lui Dumnezeu, pentru harul de a fi împreună la un astfel de mare eveniment, domnului primar Gheorghe Fron, pentru ajutorul consistent dat Bisericii; episcopului Iosif Păuleţ, pentru binecuvântarea bisericii, şi preoţilor prezenţi la altar.
Pr. Ioan Păcurici
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 octombrie: Dumbrava: Sărbătoare şi eveniment istoric
