Comunitatea din Dofteana a avut parte de un "weekend prelungit" de comuniune spirituală, trăire a bucuriei credinţei şi apropiere de Dumnezeu, prin sărbătoarea hramului, "Coborârea Duhului Sfânt", duminică, 8 iunie 2025, şi conferirea sacramentului Mirului, următoarea zi, luni, 9 iunie 2025.
Mai întâi a fost sărbătoarea hramului. La celebrarea Liturghiei de hram, în cadrul predicii, părintele Petru-Sebastian Tamaş ne-a sensibilizat asupra frumoasei trăiri de credinţă exprimată de privirea iubitoare a lui Dumnezeu, faptul de a ne simţi iubiţi de el, conturată în dorinţa apropierii de el, aprofundând intensitatea iubirii în forma unui drum parcurs spre rugăciune, spre biserică, spre suflet.
Sărbătoarea comunităţii a continuat a doua zi, cu celebrarea Liturghiei pontificale de primire a sacramentului Mirului. Deja, anterior, intensitatea apropierii de momentul celebrării crescuse odată cu aşteptarea episcopului, care a fost întâmpinat cu flori, pâine şi sare, şi cu o căldură sufletească deosebită.
Episcopul Iosif Păuleţ a fost întâmpinat în faţa bisericii de către părintele paroh Iulian Roca, cu salutul său de "bun venit!", alături de el aflându-se confirmanzii aspiranţi la ungerea cu Sfânta Crismă.
În timpul Sfintei Liturghii, în cadrul cuvântului de zidire sufletească, a fost accentuată culoarea specifică a acestei celebrări, culoarea roşie, ca semn specific al puterii Duhului Sfânt spre mărturie a credinţei, spre jertfă, spre iubire dedicată în contextul de relaţionare cu abnegaţie faţă de aproapele. A fost, de asemenea, evidenţiat rolul Duhului Sfânt în viaţa Bisericii, precum şi importanţa de a ne lăsa călăuziţi de inspiraţiile Duhului Sfânt.
Început fiind ritul propriul zis al conferirii sacramentului Mirului, odată cu momentul aprinderii lumânărilor, candidaţii, reînnoind profesiunea de credinţă, au simţit că trebuie ca viaţa lor să fie asemenea lumânărilor, prin viaţa lor frumoasă care să-i lumineze pe cei din jurul lor, spre a fi căldura expresiei iubirii lui Dumnezeu, arătându-se plini de bunătate şi disponibilitate faţă de cei din jur, dar mai ales nepierzând "drumul" spre Dumnezeu.
Această celebrare a reprezentat pentru candidaţii la Mir şi comunitate o trăire spirituală conţinând o profundă semnificaţie de credinţă, care ne-a reînnoit speranţa în apartenenţa noastră la Cristos, în iubirea noastră faţă de el.
Ana Boboc
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 iunie: Dofteana: Revărsarea Duhului Sfânt
