Un grup de 60 de adolescenţi şi tineri cercetaşi (temerari, exploratori şi lideri) din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti au vizitat Parohia "Sfântul Gheorghe" din Cordun duminică, 20 ianuarie 2008.

Fiind unul dintre obiectivele organizaţiei Scout de a lucra pentru apropierea dintre oameni, indiferent de limbă, cultură, religie, etnie etc., conducerea grupului de cercetaşi din Pildeşti obişnuieşte în fiecare an să se apropie de comunitatea de ortodocşi prin gesturi de fraternitate.

Aceasta activitate are loc în cadrul "Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor", promovată de Comisia "Credinţă şi Constituţie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

În ceea ce ne priveşte pe noi, ortodocşi şi catolici, această săptămână este sprijinită atât de PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cât şi de papa Benedict al XVI-lea.

Textul biblic ales pentru celebrarea centenarului Săptămânii de rugăciune este luat din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Tesaloniceni şi este: "Rugaţi-vă fără încetare" (1Tes 5,17).

După ce în anii precedenţi organizaţia Scout din Pildeşti s-a apropiat de comunităţile ortodoxe din Gherăeşti şi Simioneşti, anul acesta a avut ocazia să fie alături de comunitatea ortodoxă din comuna Cordun.

Programul s-a desfăşurat într-un climat de fraternitate şi căldură sufletească. Momentele semnificative ale vizitei au fost: primirea grupului cercetaşilor de către preoţii din Cordun (pr. Tiron, parohul comunităţii, şi pr. Mihai), prezentarea bisericii şi momentul de rugăciune în comun.

A fost proclamat textul din Evanghelia după sfântul Ioan în care Isus Cristos, înainte de pătimirea sa, s-a rugat astfel: "Tată, fă ca toţi să fie una" (In 17, 21). Cu mare bucurie sufletească am rostit, cu mâinile împreunate, Rugăciunea Tatăl nostru, învăţată de Domnul nostru Isus Cristos, a fost rostită cu bucurie şi cu mâinile împreunate. Un grup de credincioşi, printre care şi copii, din parohia comunei, a fost prezent la acest moment de rugăciune.

Această vizită a constituit o ocazie potrivită pentru a retrăi întâlnirea de la Bucureşti din mai 1999, când PF Teoctist şi papa Ioan Paul al II-lea ne-au oferit un frumos exemplu de a înainta pe calea ecumenismului. Încă răsună în sufletele multora strigătul spontan al mulţimii care a asistat la sfânta Liturghie din Parcul Izvor din Bucureşti: "Unitate, unitate, unitate...!".

Mesajului acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitatea creştinilor din anul 2008 se adresează tuturor: "Rugaţi-vă fără încetare". Dar mesajul de fraternitate între popoare şi de o mai mare comuniune între Biserici este încredinţat mai ales tinerilor români, aşa cum a spus papa Ioan Paul al II-lea la plecare de pe Aeroportul Băneasa: "Acesta este visul pe care-l port cu mine în timp ce las acest iubit pământ. Aş vrea să încredinţez acest vis vouă, tuturor. În special, aş vrea să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România" (Papa Ioan Paul al II-lea, Aeroportul Băneasa, 9 mai 1999).

Program

  • 12.45: Plecare cu autobuzul.

  • 13.00: Vizita propriu-zisă.

  • Primirea grupului de către pr. Tiron, parohul din Cordun, şi pr. Mihai.

  • Momentul informativ: explicaţii despre biserica din Cordun.

  • Rugăciune în comun (cântece, lectura biblică, intenţii, Tatăl nostru).

  • O mică amintire (înmânarea Noului Testament).

  • Poza de amintire.

  • Moment de destindere alături de copii din Cordun.

  • Cuvinte de mulţumire.

  • 14.15: Plecarea spre Pildeşti

Fr. Jesus Sagredo