PS Petru Gherghel, prin adresa nr. 869 din 18 aprilie 2014, a convocat membrii Consiliului Pastoral Diecezan în sesiunea de primăvară, pentru ziua de joi, 24 aprilie 2014, la Centrul Gaudium et Spes din Traian.
Programul va începe la ora 10.30.
Subiectele ce vor fi puse în discuţie vor avea referinţă la pregătirea şi celebrarea momentului declarării de fericit a episcopului martir Anton Durcovici.
În documentului de convocare, PS Petru Gherghel precizează că "vor fi binevenite întrebări şi sugestii referitoare la cateheze, celebrările pregătitoare, triduumul de rugăciuni şi oferte de sprijin logistic din partea membrilor cu privire la susţinerea deplasării şi participării ministranţilor, tinerilor şi a corului reunit".
Pr. Adrian Blăjuţă, cancelar
