Convocare a membrilor Consiliului Prezbiteral, ai Consiliului Pastoral Diecezan şi ai tuturor oficiilor diecezane

În ziua de 30 august 2013, la ora 11.00, va avea loc în catedrala din Iaşi o sfântă Liturghie pontificală, care va marca încheierea Întâlnirii Diecezane a Familiilor, la care se vor aduna familii care vor reprezenta toate familiile din decanatele diecezei noastre.

Pentru acest moment conclusiv, sunt invitaţi toţi membrii Consiliului Prezbiteral, ai Consiliului Pastoral Diecezan, precum şi toţi responsabilii oficiilor diecezane să se alăture acestei iniţiative, oferind lui Dumnezeu şi Familiei sfinte din Nazaret un prinos de preamărire şi recunoştinţă pentru marele dar făcut de Dumnezeu lumii şi, de asemenea, un prinos de preţuire pentru toate familiile diecezei noastre şi pentru toate familiile din ţară şi din lume.

Sunt invitate, de asemenea, cât mai multe familii cu copiii lor şi colaboratorii pastorali din parohii şi alte centre de spiritualitate.

Fiecare părinte decan va primi un document special ce va fi distribuit la toate parohiile diecezei noastre.

Convocarea a fost semnată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, prin documentul 1841 din 19 august 2013.