Cea de-a cincea ediţie a Întâlnirii Mişcării Tineretului Salezian (MTS) s-a desfăşurat la Constanţa, între 12 şi 14 aprilie 2013, au participat peste 150 de animatori din MTS, care colaborează cu oratoriile saleziene din Veneţia, Constanţa, Bacău şi Chişinău.
Scopul întâlnirii din acest an a fost acela de a continua mesajul din 2012, "Eu dăruiesc viaţa". Ca persoane, ne dăruim viaţa pentru binele celor din jur, dar nu oricum: dorim "Să dăruim cu bucurie". În acest sens, cunoaşterea reciprocă a participanţilor, trăirea pedagogiei saleziene a lui don Bosco, momentele de împărtăşire a activităţilor şi noutăţile în ceea ce priveşte animaţia educativă (bansuri, activităţi, cântece, Vara Împreună etc.).
Rugăciunile în capelă încă de dimineaţă, privegherea de rugăciune de sâmbătă seară, sfintele Liturghii au fost un izvor de înnoire sufletească şi de prietenie sinceră cu Dumnezeu.
Pregătirea acestei întâlniri a început deja din 21-22 octombrie 2012, la Bacău, cu o întâlnire a comisiei MTS alcătuită din 12 tineri voluntari, reprezentanţi ai animatorilor din Bacău, Constanţa şi Chişinău; au continuat conferinţe online şi o ultimă întâlnire în zilele de 26 şi 27 martie 2013, tot la Bacău, la care a participat şi responsabilul MGS (Movimento Giovanile Salesiano), pr. Igino Biffi din Veneţia (Italia).
Miercuri, 10 aprilie 2013, au ajuns tinerii din grupul vocaţional din Bacău şi Chişinău, care, îndrumaţi de către pr. Paolo Pontoni din Mogliano Veneto (Italia), au pregătit împreună cu grupul vocaţional din Constanţa, clima familiară şi prietenoasă a ceea ce avea să urmeze.
Vineri, 12 aprilie 2013, tinerii din Constanţa, costumaţi în marinari, piraţi, clauni, sirene şi alte personaje, au început primirea încă de la ora 11.30, la gara din Constanţa, unde au ajuns cinci reprezentanţi din Baia Mare; deşi erau obosiţi după ce au călătorit peste 20 de ore cu trenul, aceştia s-au bucurat nespus de primirea surprinzătoare şi entuziastă a tinerilor constănţeni. Rând pe rând au ajuns tineri din Tulcea, Pantelimon, Medgidia, Năvodari, Tortoman, Bacău, Chişinău şi din Veneţia (Italia).
După primirea călduroasă oferită de voluntarii din Constanţa a urmat cina, activităţi sportive în nocturnă (fotbal, baschet, ping-pong, fussball etc.) şi permanent bansuri (dansuri de grup). La ora 21.00 a început o serată veselă de cunoaştere a participanţilor, care a durat peste două ore. Fiecare grup s-a prezentat, a adus un simbol specific din propria localitate, s-au organizat scenete şi jocuri interactive.
Sâmbătă, tinerii au avut parte de două întâlniri formative la care participanţii au fost împărţiţi în trei grupe, fiecare grupă într-o sală diferită: grupa A, 14-17 ani care cunoşteau mai puţin stilul salezian; grupa B, 14-17 ani care cunoşteau bine stilul salezian; grupa C, tinerii de la 18 ani în sus. S-au organizat turnee de fotbal, volei, baschet şi fussball, concursuri sportive cum ar fi: fotbal cu numere, lupta cu mingea, basseball cu pumnul etc. Desigur nu a lipsit serata şi alte momente speciale, printre care spectacol cu clauni, cântece live cu "Don Bosco Band" etc.
Duminică, ziua finală, a avut în centrul atenţiei a treia întâlnire de formare pe grupe şi mesajul final adresat tuturor participanţilor. Cu greu persoanele s-au despărţit de voluntarii fundaţiei "Giovanni Bosco"; după ce au fost însoţiţi pe plaja Mării Negre pentru ultimele fotografii din Constanţa, oaspeţii noştri ne-au promis că se vor reîntoarce cât mai curând.
Galerie foto şi video pe http://oratoriuldonboscoct.blogspot.ro
*
Mişcarea "Tineretului" Salezian (MTS)
Este locul în care se întâlnesc toate grupurile, asociaţiile, realităţile tinereşti care se recunosc în spiritualitatea tinerească saleziană (STS) şi în angajamentul său educativ.
Este o realitate deschisă tuturor copiilor şi tinerilor care trăiesc stilul salezian în viaţa de zi cu zi şi în experienţa comunitară şi fac parte dintr-un grup educativ de formare umană şi creştină, care se dezvoltă într-un angajament concret de animaţie şi slujire a altor tineri.
Este mişcare - Pentru că apartenenţa tinerilor ce împărtăşesc spiritul lui don Bosco nu este dată de o "legitimaţie". Se aderă ca şi singure persoane, ca şi grupuri, asociaţii, importantă este progresiva trăire a STS.
Este a tineretului - Nu doar pentru că e formată din tineri, ci mai ales pentru stilul şi pentru modalitatea de animaţie şi de împărtăşire ce o caracterizează. "Iubiţi ceea ce iubesc tinerii, pentru ca tinerii să iubească ceea ce iubiţi voi" (don Bosco). Este saleziană - Pentru că are începutul din experienţa lui don Bosco şi a sorei Maria Mazzarello. Salezienii, Fiicele Mariei Ajutorul Creştinilor, Salezienii Cooperatori şi alţi membri ai Familiei Saleziene ajută tinerii să crească zilnic, alăturându-li-se şi împărtăşind acel drum ce are drept ţintă sfinţenia.
Pr. Cornel Gabor, SDB
