Duminică, 20 februarie 2011, în catedrala din Concordia-Sagittaria (Italia), prin impunerea mâinilor Excelenţei sale Mons. Ovidio Poletto, au fost sfinţiţi patru diaconi, printre care şi Francisc Roşu, din România.
 

Francisc Roşu este originar din Vizantea Mănăstirească, judeţul Vrancea. A făcut studiile la Seminarul diecezan din Concordia-Pordenone şi este încardinat în această dieceză. Cu toate acestea, timp de un an de zile, în fiecare duminică, Francisc a venit la sfânta Liturghie în limba română şi a cântat la orgă, ajutând în acest fel mica noastră comunicate.
 

În semn de mulţumire, dar şi pentru a fi alături de el, în acest moment frumos din viaţa sa, mai mulţi membrii din comunitatea română au participat la sfânta Liturghie de sfinţire a diaconilor, mulţumindu-i bunului Dumnezeu, pentru că nu încetează să trimită "noi lucrători pentru via sa".
 

La sfârşitul sfintei Liturghii, participând la agapa frăţească, organizată de diaconi, românii i-au urat prin cântece părintelui Francisc belşug de har şi binecuvântare.

Pr. Ciprian Ghiurcă