Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti
Str. G-ral H. M. Berthelot, 19
010164-Bucureşti
tel: 021/2015400
fax: 021/3121207
e-mail: [email protected]
www.arcb.ro
30 aprilie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Ample manifestări cultural-religioase,
la 10 ani de la vizita Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea în România
Bucureşti, 30 aprilie 2009 - Biserica Catolică anunţă organizarea, în perioada 7-9 mai a.c., a unui amplu program de manifestări culturale şi religioase dedicat celebrării, în luna mai, a 10 ani de la vizita istorică a primului papă în România.
România este prima ţară majoritar ortodoxă vizitată de papa Ioan Paul al II-lea, în luna mai 1999. Această vizită a fost şi este considerată unanim drept unul dintre cele mai importante evenimente ecumenice din ultimul secol. Vizita Sfântului Părinte a marcat de asemenea un moment important în evoluţia socială, economică şi politică a României.
Apropierea de România, semnalele evidente de simpatie şi preţuire pe care Sfântul Părinte le-a transmis României şi poporului român atât înainte de vizita sa din mai 1999, cât şi în timpul şi după vizita sa, au fost argumente de netăgăduit pentru ca acest "fiu al credinţei", cum îl numea regretatul patriarh Teoctist, să lase urme în sufletele românilor indiferent de religie. Iniţiativa Bisericii Catolice doreşte să reînvie, prin artă, cultură şi rugăciune, spiritul acelui eveniment unic din istoria recentă a României şi impresiile de neşters lăsate de vizita papei Ioan Paul al II-lea în rândurile comunităţii româneşti în ansamblul ei.
Evenimentul organizat de Biserica Catolică şi Academia Română - Secţia de filologie şi literatură - se va materializa printr-o serie de manifestări de mare amploare, astfel:
- Vernisajul din 7 mai, ora 10, de la Galeria Bibliotecii Academiei Române, al unei expoziţii de fotografie cu imagini de arhivă din ţară şi de la Vatican realizate de fotograful Arturo Mari şi puse la dispoziţie de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti. Intitulată "Ut unum sint - Ioan Paul al II-lea în România", această expoziţie va fi însoţită de o alta "Cracovia lui Ioan Paul al II-lea", adusă cu sprijinul Institutului Cultural Polonez. Tot aici vor avea loc lansări de carte, inclusiv Albumul aniversar "Catedrala Sfântul Iosif" în limbile română, engleză, franceză, italiană. Pentru a putea bucura şi sufletele altor români, expoziţia va fi reiterată în acelaşi timp în alte nouă oraşe din ţară: Blaj, Bistriţa, Cluj, Oradea, Iaşi, Roman, Oneşti, Bacău, Constanţa.
- Simpozionul Aniversar din 7 mai, ora 11, care va avea loc în Aula Academiei Române, în cadrul căruia vor susţine comunicări Excelenţa sa Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, alături de academicienii Eugen Simion, Nicolae Breban, Augustin Buzura.
- Un concert cameral susţinut de Orchestra condusă de Aurelian Octav Popa în ziua de 7 mai.
- Sfânta Liturghie de la catedrala "Sfântul Iosif" din 9 mai, de la ora 17, care va fi prezidată de reprezentantul Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul D. Mamberti.
Organizatorii evenimentelor mai sus-menţionate sunt Biserica Catolică şi Academia Română - Secţia de Filologie şi Literatură -, având ca parteneri Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Polonez, Centrul Cultural Catolic din Cracovia şi Fundaţia OPENART.
Pe lângă manifestările retrăirii în conştiinţe a acestui eveniment simbolic pentru toţi credincioşii români, Biserica Catolică mai programează recitalul extraordinar de vioară din ziua de 1 mai, susţinut de artistul Wolfgang Richter, la catedrala "Sfântul Iosif", precum şi un festival al tineretului din comunităţile catolice, din 16 mai.
Mai multe informaţii pot fi puse la dispoziţie de către purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, părintele Iacob Ieronim (tel. 0723/701826).