Academia "Anton Durcovici" din cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti a organizat în ziua de duminică, 11 mai 2014, în cadrul sfintelor Liturghii solemne ale comunităţilor parohiale din zona Olteniei, momente comemorative dedicate fericitului episcop martir Anton Durcovici. Au fost invitate parohiile Turnu Severin, Craiova, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Piteşti şi Câmpulung Muscel.
La 11 mai 2014, în cadrul sfintei Liturghii de mulţumire, comunitatea creştină a parohiei din Drobeta-Turnu Severin a retrăit sentimentul prezenţei episcopului Durcovici în esenţa sufletului. În această zi, după sfânta Liturghie, prin glasul vârstnicilor s-a reaprins flacăra mărturiilor vii, aceştia oferindu-ne cu drag amintiri şi retrăiri ale prezenţei unui suflet vrednic de laudă în mijlocul lor, dăruindu-le iconiţe şi cărticele cu rugăciuni care şi astăzi sunt păstrate la loc de cinste cu bucuria în suflet de a-l fi cunoscut pe fericitul episcop Anton Durcovici.
Luminiţa Sascău
Alte detalii: www.arcb.ro> (despre comemorarea de la Liturghia de la Drobeta-Turnu Severin)
*
Beatificarea episcopului martir este un eveniment care interesează sau ar trebui să intereseze toţi credincioşii, atât ai Diecezei de Iaşi, cât şi ai Arhidiecezei de Bucureşti. De ce? Pentru că împreună am avut o istorie comună prin episcopul martir.
La 13 iunie 1949, în calitate de administrator apostolic de Bucureşti, episcopul Anton Durcovici a vizitat Parohia "Toţi Sfinţii" din Craiova, pentru a acorda sacramentul Mirului. Atunci episcopul le-a vorbit tinerilor şi enoriaşilor parohiei despre sfântul Anton de Padova, model de viaţă creştină în ceea ce priveşte pomana, faptele bune, rugăciunea şi postul şi i-a sfătuit să nu lase niciodată rugăciunea, după cum reiese din declaraţia pe care episcopul martir a dat-o securităţii din Bucureşti la 30 aprilie 1950.
Duminică, 11 mai 2014, în Parohia "Toţi Sfinţii" din Craiova a avut loc o celebrare solemnă în care a fost comemorată vizita episcopului Durcovici în această parohie. E o binecuvântare ca să avem contemporani care să fie ridicaţi la cinstea altarelor. Acest lucru ne arată că sfinţenia nu e imposibilă şi poate fi imitată şi trebuie să fie imitată şi de noi. Şi este din nou o binecuvântare că un astfel de om a trecut şi prin această parohie, arătându-se ca un model pentru noi toţi.
Pr. diacon Ciprian Matei
Alte detalii: www.arcb.ro> (despre comemorarea de la Liturghia de la Craiova)
*
La 14 iunie 1949, cu câteva zile înainte de a fi arestat, episcopul Anton Durcovici a vizitat biserica romano-catolică din Târgu Jiu. Cu această ocazie, episcopul le-a vorbit credincioşilor de aici despre importanţa lăcaşului sfânt în care se afla, chemându-i pe toţi să vină la sfânta biserică.
La 11 mai 2014, în Duminica Bunului Pastor, credincioşii din Parohia Târgu Jiu au venit în număr mare să celebreze o Liturghie de mulţumire, comemorând acest eveniment.
După 65 de ani de la vizita episcopului Anton Durcovici, ne rugăm cu toţi lui Dumnezeu pentru păstorii Bisericii şi pentru ca toate vocaţiile pe care păstorul cel bun le-a adresat să găsească un răspuns în inima fiecăruia dintre noi.
Iulian Dascălu
Alte detalii: www.arcb.ro
*
Râmnicu Vâlcea
Alte detalii: www.arcb.ro (despre comemorarea de la Liturghia de la Râmnicu Vâlcea)
*
Duminică, 11 mai 2014, în majoritatea parohiilor din Decanatul de Craiova credincioşii catolici au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru munca pastorală desfăşurată de episcopul Anton Durcovici în parohiile acestui decanat din Arhidieceza de Bucureşti.
Cu puţin timp înainte de arestare, episcopul a vizitat şi a administrat sfântul Mir în parohiile Turnu Severin, Târgu Jiu, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Câmpulung, Slatina.
Comunitatea din Slatina, deşi nu avea în 1949 biserica, a avut bucuria de a avea în mijlocul ei pe păstorul diecezei, când a aruncat sămânţa, care între timp a adus roade. În timpul sfintei Liturghii celebrate de Sfinţia Sa, a vorbit de necesitatea mântuirii sufletului, oferind ca exemplu pe sfântul Alois de Gonzaga, tânărul pregătit mereu pentru întâlnirea cu Domnul.
Acum, după ani de zile, părintele Gheorghe Coşa, decan de Craiova, după ce a prezentat viaţa şi martiriul episcopului Anton Durcovici, i-a invitat pe credincioşii prezenţi atât la Slatina, cât şi la Caracal să pună în practică recomandarea Monseniorului, oferindu-l ca exemplu de urmat, chiar dacă aceasta presupune de multe ori purtarea crucii de fiecare zi. Totodată din fiecare parohie a decanatului credincioşii vor participa la 17 mai 2014 la beatificarea episcopului la Iaşi.


