Către
toate parohiile Diecezei de Iaşi
Cucernici părinţi parohi,
Dragi credincioşi,
După cum aţi aflat din în informaţiile transmise, la 8 noiembrie 2013, peste 13 milioane de oameni din Filipine au fost afectaţi de un dezastru foarte grav, probabil cel mai puternic taifun din istorie.
Dieceza de Iaşi se solidarizează cu oamenii greu încercaţi din Filipine şi, în comuniune cu toate diecezele din România, în ziua de 8 decembrie 2013 se va organiza o colectă specială în toate bisericile din dieceză, îndemnând pe toţi credincioşii să se alăture acestei acţiuni de solidaritate creştină.
Colecta se va transmite în următorul cont special al Episcopiei de Iaşi, pentru situaţii de urgenţă, cu specificarea "Colecta pentru Filipine": RO78RNCB0175033592360005, cont deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Iaşi. Colecta se poate vira şi în contul Centrului Diecezan Caritas Iaşi.
Sumele colectate vor fi centralizate şi transmise Confederaţiei Caritas România, care participă cu un program special la ajutorarea populaţiei sinistrate din Filipine.
Vă mulţumim anticipat pentru generozitate şi vă dorim un Advent binecuvântat şi plin de har.
Episcop auxiliar Aurel Percă
