Colecta din a patra duminică a Postului Mare, 19 martie 2023, este destinată Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi
Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi vă invită şi în acest an ca, în timpul Postului Mare, să vă îndreptaţi privirea şi inima către persoanele în vârstă şi către cei care se găsesc în suferinţă, către persoanele sprijinite prin Programul "Servicii de Îngrijire la Domiciliu".
Colecta din a patra duminică a Postului Mare, ce va avea loc pe 19 martie 2023, este destinată Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi şi reprezintă participarea credincioşilor la susţinerea activităţii celor 10 centre de îngrijire la domiciliu care oferă servicii în aproximativ 30 de comunităţi din regiunea Moldovei.
Anual oferim servicii socio-medicale şi îngrijiri de bază la peste 1.200 de beneficiari, iar ajutorul credincioşilor din Dieceza de Iaşi este preţios.
Colecta se va desfăşura în parohiile romano-catolice din Dieceza de Iaşi, care permanent ne sprijină în misiunea noastră şi se implică în ajutorarea beneficiarilor pe care noi îi asistăm.
Papa Francisc ne îndeamnă să trăim postul cu caritate, să avem grijă de cei aflaţi în suferinţă, abandonaţi sau care trăiesc angoasa în contextul nesiguranţelor actuale. "Îngrijeşte-te de el" (Lc 10,35) este recomandarea samariteanului adresată hangiului. Isus o relansează şi fiecăruia dintre noi şi la sfârşit ne îndeamnă: "Mergi şi fă şi tu la fel". Aşa cum am subliniat în Fratelli tutti: "Parabola ne arată cu ce iniţiative se poate reface o comunitate pornind de la bărbaţi şi femei care îşi însuşesc fragilitatea altora, care nu lasă să se edifice o societate de excludere, ci devin aproapele şi îl ridică şi îl reabilitează pe omul căzut, pentru ca bunul să fie comun" (nr. 67). De fapt, "am fost făcuţi pentru plinătatea la care se ajunge numai în iubire. A trăi indiferenţi în faţa durerii nu este o alegere posibilă" (nr. 68). (...) Persoanele bolnave sunt în centrul poporului lui Dumnezeu, care înaintează împreună cu ele ca profeţie a unei omeniri în care fiecare este preţios şi nimeni nu este de rebutat.
Vă mulţumim pentru disponibilitatea dumneavoastră şi vă dorim un Post Mare binecuvântat.
Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi
