"Ziua Mondială a Bolnavului, ce se celebrează an de an la 11 februarie fie la Lourdes, fie la Altöting, ca anul acesta (în dieceza noastră la 13 mai - Apariţia Maicii Domnului la Fatima, când ne îndreptăm cu toţii spre sanctuarul din Cacica), este un moment de preţuire pentru cei care ştiu să-şi unească suferinţele lor cu ale lui Cristos, aşa cum a ştiut s-o facă Maria, mama lui Isus. Această zi este o fericită ocazie pentru a arăta dragostea noastră pentru cei în suferinţă, solidaritatea noastră cu ei şi, în acelaşi timp, este o ocazie să arătăm cât este de preţuită slujirea celor bolnavi din partea rudelor, a medicilor şi a personalului sanitar, şi cât de valoroasă este rugăciunea şi dragostea celor din societate, din familii, din centrele de caritate şi îngrijire a bolnavilor, şi cât de importantă este rugăciunea pentru ei şi rolul benefic şi salvific al suferinţei unite cu jertfa lui Cristos. Să nu uităm îndemnul Sfântului Părinte Benedict care, propunându-ne exemplul samariteanului milostiv, ne cheamă cu insistenţă cum a făcut Isus cu tânărul din evanghelie: «Mergi şi fă şi tu ca el» (Lc 10,37)", scrie PS Petru Gherghel în mesajul pentru a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului din 11 februarie 2013.

Adăugăm acestui mesaj al episcopului Petru Gherghel şi invitaţia Centrului Diecezan Caritas Iaşi pentru ca în aceste zile de post şi pregătire să acordaţi puţin din atenţia dumneavoastră persoanelor în vârstă şi bolnavilor pe care îi sprijinim prin Programul "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu".

Apelăm aşadar la ajutorul dumneavoastră pentru a organiza colecta credincioşilor din a doua Duminică a Postului Mare şi pentru a încerca să sensibilizăm comunitatea credincioşilor din parohia dumneavoastră, la problemele cu care se confruntă persoanele pe care noi le asistăm.

Colecta din a doua Duminica a Postului Mare, 24 februarie 2013, este destinată Centrului Diecezan Caritas Iaşi şi reprezintă participarea dumneavoastră pentru susţinerea activităţii celor şaisprezece Centre de Îngrijiri la Domiciliu care funcţionează în Dieceza de Iaşi în cadrul Programului "Servicii de Îngrijiri al Domiciliu".

Colecta va fi virată în contul Episcopiei Romano-Catolice Iaşi - RO78 RNCB 0175 0335 9236 0005, Banca Comercială Română Iaşi cu specificaţia "Colecta Caritas".

Vă dorim un post bogat în haruri, iniţiative generoase şi acţiuni caritabile prin care Biserica ne cheamă să-l urmăm pe Cristos pe drumul Crucii spre Înviere.

Pr. Egidiu Condac

* * *

Centrul Diecezan Caritas Iaşi
Str. Sărăriei, nr. 134
700116-Iaşi
tel.: 0232/210085
fax 0232/217998
e-mail: [email protected]
www.caritas-iasi.ro