Comunicarea credinţei şi comunicarea instituţională din partea Bisericii în universul media au constituit preocuparea principală a celor aproximativ 30 de reprezentanţi ai diecezelor şi eparhiilor catolice din România, prezenţi la Mănăstirea Carmelită din Ciofliceni-Snagov între 7 şi 10 mai 2012. Întâlnirea Naţională a Operatorilor Mass-Media Catolice din acest an, ajunsă la a XII-a ediţie, a fost onorată de prezenţa unor invitaţi de seamă din ţară şi străinătate.

Din Dieceza de Iaşi au participat preoţii Cornel Cadar, Iosif Dorcu şi Petru-Sebastian Tamaş, precum şi părintele Sebastian Benchea din partea Ordinului Carmelitan (Luncani). Coordonator a fost pr. Francisc Doboş, secretar al Comisiei Media - a Conferinţei Episcopilor din România (CER).

Punctul de plecare l-a constituit mesajul papei Benedict adresat în acest an comunicatorilor media, în care acesta aprofundează rolul tăcerii. A ne educa pentru a comunica înseamnă a învăţa să ascultăm, să contemplăm, nu doar să vorbim.

Noul "areopag" al lumii moderne, universul media, constituie o adevărată provocare pentru Biserică. Părintele Bruno Mastroianni, jurnalist, profesor la PUSC (Roma) şi director al Biroului de presă al Opus Dei din Italia, a amintit operatorilor media că orice comunicare e precedată de un act de gândire. Vorbind apoi despre comunicarea instituţională, a amintit că nu va exista comunicare externă bună fără o comunicare internă sănătoasă. "Relaţiile media sunt relaţii informative, personale, constante şi programate între instituţia Bisericii şi mass-media. Percepţia despre Biserică trebuie să corespundă identităţii ei".

Conţinutul credinţei trebuie să se regăsească uşor în spaţiul virtual. Părintele Paolo Benvenuto, fondator şi coordonator www.cathopedia.org, a vorbit despre importanţa accesului imediat la învăţătura Bisericii. S-a realizat şi o sesiune practică de lucru pentru implementarea proiectului www.cathopedia.org în limba română.

"Deşi depozitul credinţei e acelaşi, modul de prezentare trebuie să fie diferit" a amintit Radu Capan în intervenţia sa. Prin urmare, trebuie folosite toate oportunităţile mediatice, iar în ultimul timp se impun tot mai mult aplicaţiile pe telefoane mobile. Obsesia pentru social media vine din dorinţa de comunicare, însă conţinutul credinţei pentru a fi accesat trebuie să fie concentrat şi imediat accesibil.

"Biserica are nevoie de vocea ta" a fost motoul prezentării realizate de Jack Valero - coordonator al proiectului Catholic Voices. E nevoie ca creştinii laici să redobândească încrederea în comunicarea media şi să împărtăşească propriile convingeri religioase. Formarea unor laici care să aibă "glas" în spaţiul mediatic românesc se impune tot mai mult ca o prioritate a Bisericii locale.

După ce timp de 20 de ani a fost director al cotidianului francez La croix, pr. Michel Kubler a împărtăşit câteva gânduri profunde despre comunicarea instituţională. "Misiunea mea este misiunea Bisericii" e un principiu valabil pentru orice jurnalist creştin, adică misiunea "de a vesti evanghelia". Este foarte important pentru un comunicator creştin ce chip al lui Cristos lasă să se vadă în media.

"De la informarea corectă la ştirea spectacol" a fost tema expusă de Mirela Vaşadi, prezentator TV. I s-a alăturat apoi Vlad Mixich, jurnalist în presa scrisă. S-au analizat principiile după care funcţionează presa comercială şi atitudinea Bisericii în acest sector. S-au evidenţiat trei caracteristici ale adevăratului comunicator: spontaneitatea, noutatea şi carisma.

Cei prezenţi au putut înţelege că misiunea operatorului media catolice este de a face ca mesajul credinţei să strălucească şi din mijlocul mizeriei în care a fost aruncat, iar cuvintele din evanghelie "Mergeţi şi spuneţi ce aţi văzut" sunt adresate fiecăruia.

Pr. Petru Tamaş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7-10 mai: Ciofliceni: Biserica şi comunicarea - provocări actuale