Chetriş: Duminica Floriilor şi sfinţirea crucii
În Duminica Floriilor (24 martie 2024), comunitatea romano-catolică din Parohia "Sfântul Mihail" din Chetriş a avut parte de o mare bucurie prin vizita Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, invitat, în numele comunităţii, de către părintele paroh Sergiu-Doru Stoica pentru a celebra Sfânta Liturghie în această zi deosebită şi pentru a sfinţi crucea ridicată la capătul satului de părintele Rediu Vasile, prin grija deosebită a Sfinţiei Sale şi cu ajutorul a mai multor binefăcători.
La ora 10.30, când în biserica parohială credincioşii se rugau sfântul Rozariu, Preasfinţitul Petru Sescu a fost la dispoziţia penitenţilor care au căutat să se spovedească.
La ora 11.00 a început sfânta Liturghie cu procesiunea solemnă şi sfinţirea ramurilor din faţa bisericii. Toţi credincioşii au fost cuprinşi de emoţie, atunci când preoţii din altar, conduşi de episcopul nostru auxiliar, au citit Patimile Domnului, dar şi când au ascultat cuvintele pline de învăţătură spirituală de la predica Preasfinţitului Petru.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Sergiu-Doru Stoica a mulţumit tuturor pentru prezenţa şi asistenţa la acest eveniment al parohiei noastre, iar părintele Vasile Rediu a ţinut un scurt istoric al ridicării acestei cruci, care este al 80-lea monument pe care îl termină în cei aproape 80 de ani de viaţă, mulţumind totodată tuturor binefăcătorilor pe care i-a evidenţiat nominal, fie episcopii diecezei, fie autorităţile locale, precum şi persoane laice sau monahale.
După binecuvântarea finală conferită de episcopul Petru Sescu, am pornit cu mare fast, în procesiune către crucea nou-terminată, rugându-ne Calea sfintei cruci pe drum. Ajunşi la acest monument, în prezenţa tuturor binefăcătorilor care au făcut posibilă această lucrare, precum şi a autorităţilor locale, Preasfinţitul Petru Sescu a binecuvântat şi sfinţit crucea, care va rămâne, aşa cum spunea părintele Rediu Vasile, ca predică mută în sufletul tuturor celor care vor trece pe lângă acest monument.
Daniela Nester
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 martie: Chetriş: Duminica Floriilor şi sfinţirea crucii