Cercetaşii din Pildeşti se întâlnesc la casa de bătrâni din Butea

Cu inima plină de dorinţa de a aduce zâmbete şi alinare sufletească celor vârstnici, un grup de 12 tineri exploratori ai Centrului Local "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti, comuna Cordun, din cadrul Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, îndrumaţi de liderii lor, au oferit vârstnicilor de la Casa de bolnavi şi bătrâni "Ioan Paul al II-lea" din Butea (Iaşi), condusă de sr. Elisabetta Barolo, din Congregaţia "Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus", o zi de neuitat, plină de activităţi creative, voie bună şi momente deosebite sâmbătă, 3 mai 2025.

Ziua a fost una a bucuriei şi a apropierii dintre generaţii, îmbinând momente artistice cu ateliere interactive şi jocuri pline de voie bună. Activitatea a început cu o scenetă amuzantă, inspirată din "Amintiri din copilărie", adaptată într-o manieră captivantă de câţiva dintre exploratori. Interpretarea lor a stârnit râsete şi nostalgie, aducând un strop de lumină în sufletele celor prezenţi.

După scenetă, un explorator a cântat la saxofon trei cântece bisericeşti de Înviere, iar câţiva vârstnici s-au alăturat cântând versurile.

După momentul artistic, vârstnicii au fost invitaţi să participe la trei ateliere creative, gândite special pentru a stimula interacţiunea şi buna dispoziţie. În atelierul de pictură, vârstnicii şi-au exprimat emoţiile prin culoare, realizând lucrări simple, dar pline de farmec. Atelierul de robotică a stârnit curiozitatea tuturor, oferindu-le ocazia să interacţioneze cu un roboţel. Cel de-al treilea atelier a adus jocurile în prim-plan, cu activităţi adaptate ritmului şi preferinţelor fiecăruia, menite să încurajeze comunicarea şi zâmbetele.

Întâlnirea s-a încheiat cu un joc de bingo, mult aşteptat şi savurat de toţi participanţii. Premiile şi atmosfera competitivă au transformat momentul într-o adevărată sărbătoare. La final, fiecare vârstnic a primit câte o lalea cadou, iar timpul petrecut împreună a fost completat de poveşti, zâmbete şi momente sincere.

Nu au lipsit momentele spirituale, primul fiind în capela casei, unde sr. Elisabetta ne-a motivat pentru a da sens la ceea ce trebuia să urmeze; al doilea moment a avut loc, înainte de a pleca, în faţa altarului Sfintei Fecioare de la Lourdes, din biserica parohiala "Preasfânta Treime", unde am avut ocazia de a-i mulţumi Domnului pentru această zi de har petrecută în mijlocul înaintaşilor noştri, îngrijiţi cu atâta afecţiune de Surorile Misionare şi de personalul de serviciu.

Împărtăşim mai jos câteva gânduri din această zi minunată:

"Vizita la azilul de bătrâni din Butea a fost o experienţă cu adevărat specială pentru mine. Am petrecut timp alături de oameni simpli, calzi, care s-au bucurat sincer de prezenţa noastră, iar asta s-a văzut din zâmbetele lor calde şi privirile pline de recunoştinţă. Am rămas plăcut surprinsă de cât de multă bucurie pot aduce nişte gesturi simple. Sper că am reuşit să transformăm o zi obişnuită din viaţa lor într-una de neuitat." - Natalia Maria Dămoc, explorator

"Vizita la azilul de bătrâni a fost o experienţă cu totul nouă pentru mine, ceva diferit, dar care m-a atins profund. Interacţiunea cu bătrânii mi-a adus aminte de bunicii mei, de poveştile lor şi de liniştea pe care o simţeam lângă ei. Am simţit câtă viaţă au în spate aceşti oameni, cât au trăit şi cât au dăruit. A fost o experienţă de neuitat, care m-a făcut să văd lumea cu mai multă înţelegere şi recunoştinţă." - Larisa Narcisa Mărtişcă, explorator

Flavia Nicole Roşu, explorator,
Centrul Local "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti,
Organizaţia Naţională "Cercetaşii României"

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 mai: Cercetaşii din Pildeşti se întâlnesc la casa de bătrâni din Butea