Centrul Misionar Diecezan: Evanghelia în imagini
Duminica a 7-a a Paştelui

Continuăm proiectul "Evanghelia în imagini" şi punem la dispoziţia copiilor, a familiilor şi a celor care se ocupă de cei mici, foaia duminicală pentru cea de-a 7-a Duminică din Timpul Pascal.

Mulţumim tuturor pentru sprijinul oferit cu generozitate Centrului Misionar şi proiectelor sale, dar mai ales celor care înţeleg că toţi suntem misionari şi trebuie să vestim Evanghelia în orice loc ne-am afla pe acest pământ.

Duminică binecuvântată şi plină de lumină!

Pr. Florin-Petru Sescu

* * *

Dragii mei,

Vă salut din nou pe toţi în această duminică.

Mă bucur că v-aţi oprit pentru câteva momente pentru a fi împreună. Aţi auzit astăzi în textul evangheliei că viaţa veşnică înseamnă a cunoaşte pe Dumnezeu şi a mă cunoaşte pe mine, Fiul lui Dumnezeu. Voi, oferind aceste clipe din timpul vostru pentru a sta cu mine, pentru a mă cunoaşte pe mine şi pe Tatăl, trăiţi viaţa cea veşnică.

Pare puţin prea simplu a trăi viaţa cea veşnică, aşa cum am prezentat-o astăzi în evanghelie, nu-i aşa? Cu toate acestea, tot ce am spus este adevărat. Pentru a înţelege mai bine, am să explic ce înseamnă "a cunoaşte".

Atunci când întâlniţi în Biblie expresia "a cunoaşte", de cele mai multe ori ea vorbeşte despre relaţia de afecţiune şi de prietenie dintre două persoane. Nimeni nu poate spune că este prieten cu cineva dacă nu cunoaşte persoana respectivă. Mai mult, dacă doi oameni nu cunosc amănunte unul despre celălalt, nu-şi petrec timpul împreună, nu se respectă şi nu se ajută atunci când au nevoie, nu pot vorbi de prietenie. Aşadar, omul care mă cunoaşte, conform Bibliei, este omul care oferă din timpul său pentru a sta cu mine, pentru a se ruga, pentru a respecta sfaturile mele şi pentru a mă ajuta să ajung la oamenii din lumea întreagă.

Prietenii stau împreună, petrec cu plăcere clipe frumoase povestind şi împărtăşind întâmplări, sau se susţin unul pe altul în momentele grele. Dacă voi oferiţi din timpul vostru pentru mine, atunci noi suntem prieteni, ne cunoaştem bine şi împărtăşim viaţa cea veşnică.

Aţi auzit în evanghelie că am vorbit de mai multe ori despre glorie şi glorificare. Tatăl să mă glorifice, pentru ca eu să-l glorific pe el. Ce înseamnă această "glorie"? Pentru voi înseamnă coroană, bogăţii, putere, dar pentru mine înseamnă a recunoaşte că cineva e foarte important: Tatăl este cel mai important pentru mine, la fel cum eu sunt cel mai important pentru el. În toată viaţa mea pe pământ am vorbit despre faptul că nimic nu este mai important decât el. A da glorie lui Dumnezeu înseamnă a-l cunoaşte ca lucrul cel mai important din viaţa voastră.

Dragii mei, mă bucur că "ne cunoaştem"!

Vă îmbrăţişez cu drag,

Isus

* * *

Intenţia misionară

Ne rugăm pentru copiii, tinerii şi adulţii din lume, mai ales cei din misiune; ca ei să-l cunoască pe Dumnezeu şi să descopere că viaţa veşnică este a trăi în prietenie cu Isus:

Doamne, te rugăm, ajută-i pe toţi să cunoască faptul că tu eşti cel mai bun prieten şi cel mai important lucru, pentru ca petrecând mai mult timp cu tine, să-i ofere lui Dumnezeu "gloria" care i se cuvine. Când le este greu, ajută-i şi dă-le curaj!

Tatăl nostru... / Bucură-te, Marie... / Slavă Tatălui...

* * *

Fişierul în format pdf poate fi descărcat de aici.