Caravana Caritas şi-a continuat itinerarul şi la finele săptămânii trecute, poposind sâmbătă, 5 martie, la Suceava şi Adjud.
De data aceasta s-au modificat puţin grupurile, liderii celor două echipe făcând schimb. Astfel, pr. Egidiu Condac a preluat echipa pr. Mihai Budău şi invers. Am considerat necesară această schimbare, având în vedere că aceste cursuri sunt de fapt o experienţă din care avem şi noi de învăţat, noi ca lucrători în Caritas.
Aceste cursuri sunt interesante pentru ambele părţi: atât pentru noi, cei care am organizat şi ţinem cursurile, deoarece avem mult de învăţat dintr-o astfel de experienţă, cât şi pentru participanţii din parohii, care pot afla lucruri interesante.
De fapt, am descoperit că în multe comunităţi se desfăşoară diverse acţiuni sociale, însă prin aceste cursuri oamenii îşi pot face o idee mai clară despre aceste activităţi, învaţă să se organizeze mai bine şi de asemenea să-şi evalueze munca.
După a doua parte a zilei, în care participanţii lucrează pe grupurile din parohii la realizarea unui proiect pentru comunitatea din care au venit, ne-am dat seama că în fiecare comunitate sunt resurse umane foarte valoroase, care pot realiza, cu puţin sprijin, proiecte frumoase şi atât de necesare pentru ei.
De altfel, din chestionarele evaluate, am constatat că participanţii au fost foarte mulţumiţi de ziua de sâmbătă şi au învăţat multe lucruri noi şi folositoare, pe care le vor pune în practică în comunităţile lor, la întoarcerea acasă.
Vom continua sâmbăta viitoare, 12 martie, în două noi locaţii: Gioseni şi Iaşi.
Mihaela Condac
