Pe teritoriul Diecezei de Iaşi va fi organizată o colectă de caritate pentru orfelinatele din dieceză, la 9 decembrie 2012, a doua duminică din Advent, la iniţiativa Centrului Diecezan Caritas Iaşi şi cu binecuvântarea PS Petru Gherghel.

În acest sens, în parohii a fost trimisă o scrisoare semnată de PS Petru Gherghel, episcopul de Iaşi, şi de pr. Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, prin care preoţii parohi din Dieceza de Iaşi sunt solicitaţi să mediatizeze în rândul enoriaşilor această iniţiativă destinată copiilor din Centrul de Plasament "Sfântul Iosif" din Iaşi şi Casa de Copii "Sfânta Maria" din Baraţi.

Sumele colectate vor fi direcţionate către Episcopia Romano-Catolică de Iaşi.

Cităm din scrisoarea episcopului Gherghel:

"«Lăsaţi copiii să vină la mine!» (Mc 10,14)

În lumina acestor cuvinte biblice care exprimă bunătatea şi deschiderea Domnului faţă de cei mici, faţă de cei nevinovaţi suntem astăzi invitaţi de a avea încredere deplină în iubirea sa şi chemaţi să aducem speranţă în sufletul copiilor defavorizaţi sau marginalizaţi din motive independente de ei, pentru că inima copilului este un pământ sacru care nu poate fi lăsat necultivat. Ştim că toţi cei care veneau în contact cu Isus şi gustau din fericirea lui lăuntrică se umpleau de viaţa cea nouă şi căpătau o nouă viziune despre viaţă. De aceea. suntem oarecum datori să-i ajutăm pe cei mici să se apropie de acest izvor plin de lumină şi pace.

Vă invităm pe fiecare în parte să vă alăturaţi nouă în această perioadă a Adventului, să reflectăm şi să redescoperim credinţa în Dumnezeu Tatăl, dătătorul vieţii, şi să ne pregătim de a oferi copiilor acea credinţă şi speranţă în Isus Cristos, printr-un gest de iubire şi încredere care să concretizeze grija şi preocuparea noastră pentru binele lor.

Apelăm şi în acest an la generozitatea dumneavoastră de a intermedia colecta de caritate pentru orfelinatele diecezei noastre, în a doua duminică din Advent, la 9 decembrie 2012".

Preasfinţitul Petru Gherghel încheie cu cuvintele: "Vă mulţumim pentru bunăvoinţa şi înţelegerea dumneavoastră şi pentru sprijinul acordat persoanelor nevoiaşe".

Ovidiu Bişog