Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman

A patra zi a Capitolului Provincial (23.07.2004) al Provinciei "Sf. Iosif" din România a fost destinată sesiunii a IV-a, mai exact, alegerii definitoriului provincial, iar în cadrul acestuia, prin balotaj, a vicarului şi a secretarului provincial, precum şi a custodelui capitular. Au fost aleşi, de asemenea, şi doi delegaţi provinciali care să-l însoţească pe provincial la întrunirile Capitolului General ale Ordinului.

Astfel, după rugăciunea de început a lucrărilor şi apelul vocalilor la capitol, părintele provincial Ion Ciuraru a propus o listă de şase fraţi pentru definitoriul provincial, care, în urma supunerii la vot, au fost aleşi ca atare, după cum urmează:

  1. Pr. Ştefan Acatrinei, vicar provincial
    Pr. Ştefan Acatrinei (38 ani), originar din Galbeni (BC), s-a născut în ziua de 01.03.1966 la Bacău. A făcut profesiunea solemnă în anul 1995 şi în ziua de 22 iulie 1997 a fost sfinţit preot la Roman. Studiile le-a început la Institutul Teologic Franciscan din Roman şi le-a terminat în 1996 cu licenţa în teologie la Facultatea Pontificală "San Bonaventura" din Roma. A urmat apoi cursurile de master în spiritualitatea franciscană la aceeaşi facultate, iar la terminarea specializării a revenit în ţară, fiind numit în perioada 1998-2000 rector la postulandatul din Huşi. În perioada 2000-2004 a fost rector formator la Institutul Teologic Franciscan din Roman şi vicar provincial. În 2003 a obţinut titlul de doctor în teologie pe lângă Universitatea din Bucureşti şi activează în prezent ca profesor la Institutul din Roman.

    -

  2. Pr. Antonel-Aurel Ilieş, secretar provincial
    Pr. Antonel-Aurel Ilieş (30 ani), originar din Luizi-Călugăra (BC), s-a născut în ziua de 16.12.1973 la Bacău. După ce a început studiile de filozofie şi teologie la Institutul Teologic Franciscan din Roman, le-a continuat apoi la Würzburg (Germania) şi le-a termina în anul 1998 la Facultatea Pontificală "San Bonaventura" din Roma. În 1998 a continuat cu masterul în istoria bisericească, terminând anul acesta cu doctoratul pe lângă Universitatea Pontificală Gregorianum din Roma. În perioada 1998-2001 a fost vicearhivist la Curia Generală a Ordinului, iar între 2001-2004 vicerector al Colegiului Internaţional "Seraphicum" din Roma.

    -

  3. Pr. Eugen Blăjuţ, jr., asistent provincial
    Pr. Eugen Blăjuţ, jr. (46 ani), originar din Nisiporeşti (NT), s-a născut în ziua de 25.08.1958. Studiile le-a absolvit la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi în ziua de 29.06.1984 a fost sfinţit preot. Profesiunea solemnă a făcut-o la Hălăuceşti în anul 1991. A activat ca vicar în parohiile Ciugheş, Faraoani, Bucureşti (catedrală), Luizi-Călugăra şi Prăjeşti, unde între 1991-1992 a fost vicemagistru de novici. Între 1992-1998 a fost directorul Seminarului Liceal Franciscan din Roman, iar în ultimii doi ani şi guardian al Conventului "Sf. Francisc de Assisi". Între 1996 şi 2000 a fost vicar provincial, iar din 1999 până în prezent este paroh şi guardian la Luizi-Călugăra.

    -

  4. Pr. Ioan Enăşcuţ, asistent provincial
    Pr. Ioan Enăşcuţ (30 ani), originar din Săbăoani (NT), s-a născut în ziua de 27.01.1974. În anul 1992 îşi începe studiile de filozofie şi teologie la Institutul Teologic Franciscan din Roman şi le termină în 1998 la Institutul Teologic Greco-Catolic din Oradea. După ce, mai întâi face profesiunea solemnă în 1999, în ziua de 25 martie 2000 este sfinţit preot la Oradea, unde îşi desfăşoară până în prezent activitatea pastorală. Din 2002 este numit guardian la Oradea, iar în mandatul precedent a activat ca asistent provincial (2002-2004).

    -

  5. Pr. Cristian Pal, asistent provincial
    Pr. Cristian Pal (29 ani), originar din Nisiporeşti (NT), s-a născut în ziua de 15.03.1975 la Roman. Ultimii doi ani de liceu îi frecventează la Seminarul Liceal Franciscan din Roman, iar în 1993 începe studiile de filozofie şi teologie la Institutul Teologic Franciscan din Roman, pe care le termină în 1999 la Facultatea Pontificală "San Bonaventura" din Roma. Tot aici îşi continua specializarea în spiritualitate franciscană şi la terminarea masterului, în 2001, se reîntoarce în ţară. În ziua de 29 iunie 2001 a fost sfinţit preot, iar între 2001-2004 a fost vicar parohial la Luizi-Călugăra. În anul 2004 a fost numit paroh şi guardian de Buruieneşti.

    -

  6. Pr. Emilian Cătălin, asistent provincial
    Pr. Emilian Cătălin (28 ani), originar din Băluşeşti (NT), s-a născut în ziua de 23.03.1976 la Roman. După ce obţine bacalaureatul la Seminarul Liceal Franciscan din Roman îşi continua studiile la Institutul Teologic Franciscan din aceeaşi localitate şi îşi ia licenţa în 2001. La 28 iunie 2002 este sfinţit preot şi între 2001 şi 2004 este în echipa formativă a Seminarului Liceal din Roman. Din anul 2002 frecventează cursurile Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ale Universităţii din Iaşi (profilul socio-psihopedagogic).

A urmat apoi votarea pentru oficiul de custode capitular şi delegaţii la Capitolul General, care nu a fost în baza unor propuneri făcute în prealabil, ca în cazul de mai sus, ci votul a fost lăsat la discreţia fraţilor capitulari, care şi-au exprimat opţiunile după cum urmează:

Pentru oficiul de custode capitular, chiar din primul scrutin a fost ales: pr. Eugen-Daniel Avarvarei.

  • Pr. Eugen-Daniel Avarvarei (29 ani), originar din Buruieneşti (NT), s-a născut în ziua de 30.09.1974 la Roman. Studiile de filozofie şi teologie le-a început în anul 1992 la Institutul Teologic Franciscan din Roman şi le-a terminat cu licenţa în 1996 la Facultatea Pontificală "San Bonaventura" din Roma. În perioada 1996-2000 frecventează cursurile Universităţii Gregorianum din Roma, obţinând la sfârşit masterul în teologia biblică. Între timp este sfinţit preot în ziua de 15 iulie 1999. Reîntors în ţară, activează ca profesor şi formator la Seminarul Liceal Franciscan din Roman, predând şi la Institutul Teologic. În 2001 pentru trei luni este delegat provincial pe lângă sanctuarul marian din Cacica, iar din 2002 până în prezent este directorul redacţiei în limba română al Mesagerului sfântului Anton.

Ca delegaţi la Capitolul General din 2007 au fost aleşi fraţii: pr. Mihai Dămoc şi pr. Anton Bulai.

  1. Pr. Mihai Dămoc (31 ani), originar din Traian (NT), s-a născut în ziua de 25 aprilie 1973 la Roman. Profesiunea solemnă a făcut-o în anul 1996, iar preot a fost sfinţit în anul 2000. Studiile le-a împlinit în întregime în străinătate, obţinând în 1997 licenţa în teologie pe lângă Facultatea Pontificală "San Bonaventura" din Roma, iar în anul 2000 masterul în istoria bisericească pe lângă Universitatea Pontificală Gregorianum din Roma. În prezent este doctorand la aceeaşi universitate şi profesor la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Din anul 2002 este de comunitate în Conventul din Hălăuceşti.

    -

  2. Pr. Anton Bulai (38 ani), originar din Valea Mare (BC), s-a născut pe 18.09.1965 la Bacău. Intră în Ordinul Franciscan cu prima serie la Nisiporeşti în 1990, iar după noviciat în 1991 este trimis la studii în Italia. Profesiunea solemnă a făcut-o în anul 1995 şi a fost sfinţit preot la Assisi în ziua de 19 aprilie 1997. La Institutul Teologic din Assisi termină în 1996 mai întâi studiile de filozofie şi teologie, iar apoi specializarea în teologie dogmatică (1996-1998). Din 1998 până în prezent activează misionar în Turcia, iar anul trecut a fost numit paroh al bisericii "Sent Antuan" din Istanbul.

În după-amiaza zilei a avut loc prima întrunire a noului definitoriu provincial, iar la ora 16.00 s-au reluat lucrările capitulare. S-a dat citire sintezei lucrărilor în grupuri, care va constitui, împreună cu relaţia sesiunii a II-a acel Instrumentum laboris care va sta la baza noului Proiect provincial cvadrienal. Lucrările s-au terminat printr-o serie de cuvântări de mulţumire.

Pr. Victor Dumitrescu